Gorj: Un primar le-a impus funcţionarilor să respecte programul de lucru. Unii se simt „în detenție” (AUDIO)

Energia aia bună
share

Noul edil al Primăriei Comunei Bolboşi le-a cerut funcţionarii să respecte programul de lucru de opt ore. Mulţi dintre ei plecau acasă după cel mult patru ore de muncă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Mulţi localnici se plângeau de această situaţie. Adică veneau la ora 9.,00 la serviciu şi la 11,00-12,00 mergeau acasă să mănânce, dar nu se mai întorceau. Problemele sunt cu salariaţii mai în vârstă. Un domn se plângea către ceilalţi colegi că se simte ca o pasăre în colivie să stea la lucru de la 8.00 la 16.00, iar un alt funcţionar spunea că este ca în detenţie“, a explicat pentru adevarul.ro primarul Viorel Rotaru.
Acesta spune că din cei 15 salariaţi erau doar trei-patru la lucru.

Acum, angajaţii Primăriei Bolboşi trebuie să semneze condica de prezenţă, iar această situație îi nemulţumeşte.

Şi beneficiarii de ajutor social au fost obligaţi să vină la lucru: „Le-am explicat că nu este o ruşine să strângă hârtii şi alte deşeuri. Le-am spus că stabilim o zi şi o să merg şi eu, alături de viceprimar, împreună cu ei să strângem gunoaiele, să vedem cine râde de mine. Nu cred că este o ruşine să tăiem vegetaţia, mărăcinii sau să facem curăţenie. Am văzut că sunt tot mai puţine persoane la ajutorul social“.

Articole similare

Bucureștiul investește în lumina sărbătorilor și cheltuie 2,5 milioane lei pentru iluminatul festiv...

Bucureștiul se pregătește să-și învăluie străzile în lumini și decorațiuni spectaculoase pentru sărb...

Câinii și pisicile, bineveniți în Primăria Capitalei: Un proiect inovator pentru București

Primăria Capitalei marchează un moment important, devenind prima instituție publică din România care...

Clotilde Armand a depus plângere penală privind fraude la vot și cere renumărarea voturilor

Primarul sectorului 1 din București, Clotilde Armand a depus plângere penală privind fraude la vot ș...