Un investitor inventiv a pus de o cultură de cannabis fix pe acoperișul blocului. Surpriză însă, aceasta a fost descoperită când nici nu se aștepta, adică în timp ce un elicopter filma turul ciclist al Spaniei.
Plantația se afla pe acoperișul unui bloc din Igualada, unde, sâmbătă, s-a încheiat etapa a VIII-a.
Deși din elicopter cultura de cannabis ar putea fi confundată foarte ușor cu una de bonsai, de exemplu, membrii echipei de filmare au anunțat poliția care s-a deplasat în localitatea aflată la 60 de kilometri de Barcelona și a confiscat 40 de plante.
Deocamdată nu a fost reținută nicio persoană, pentru că polițiștii nu au găsit pe nimeni în imobil.
În Spania, traficul de droguri se pedepsește cu închisoare între 3 și 6 ani și cu o amendă care se ridică la de trei ori valoarea drogurilor.
🔴 🚁 El helicóptero de #LaVuelta19 descubre una plantación de marihuana en una azotea. pic.twitter.com/Zhry3x1rng
— AUGC Guardia Civil (@AUGC_Comunica) 3 septembrie 2019