Facts despre Ashton Kutcher

Celebrități, CoolNews
share

Christopher Ashton Kutcher, născut pe data de 7 februarie 1978, este un actor american, comediant, producător și fost model. El a intrat în atenția publicului datorită sitcomului That ’70s Show, unde interpreta rolul personajului Michael Kelso.

Are doi frați, o soră mai mare, Tausha, și un frate geamăn, Michael, care a făcut un transplant de cord în copilărie.

Ashton Kutcher i-a mărturisit lui David Letterman, în show-ul Late Night with David Letterman, că în perioada liceului își dorea să fie cât mai ocupat ca să nu ajungă acasă din cauza bolii fratelui său, care a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală. Din cauza stresului, actorul chiar a vrut să își pună capăt zilelor. Tatăl său l-a salvat chiar în momentul în care voia să se arunce de la balconul spitalului unde era internat fratele său.

În ultimul an de liceu, împreună cu vărul său a vrut să fure bani de la școală, pățanie pentru care a fost condamnat la 180 de ore de muncă în folosul comunității și trei ani cu suspendare.

Ashton urmat cursurile Universității din Iowa, unde a studiat biochimia, având marea dorință de a descoperi un tratament minune pentru fratele său.

A lucrat într-un bar, de unde a fost recrutat pentru un concurs de modelling, pe care l-a câștigat, fiind trimis la o școală de modele la New York, acolo unde și-a descoperit pasiunea pentru actorie.

Filmele sale favorite sunt Forrest Gump, The Shawshank Redemption, Scary Movie, Gladiator.

În 2010, Ashton Kutcher și fosta sa soție, Demi Moore, au înființat “The Demi and Ashton Foundation” pentru a lupta împotriva sclaviei sexuale la care sunt supuși copiii.

Articole similare

Reese Witherspoon și Ashton Kutcher revin pe micile ecrane cu „Your place or mine”

Debbie (Reese Witherspoon) și Peter (Ashton Kutcher) sunt cei mai buni prieteni și au firi total opu...

Mila Kunis și Demi Moore, ambele soții ale lui Ashton Kutcher, actrițe în aceeași reclamă: „Avem atâ...

Mila Kunis este căsătorită cu Ashton Kutcher din 2015, iar cuplul împarte doi copii, în timp ce Demi...

La mulți ani, Feli!

Feli, Felicia Donose pe numele din buletin, împlinește azi 31 de ani! Artista e născută la 15 iun...