EMAA vine cu ,,Iarna preferată”, piesa de care aveai nevoie în această perioadă

CoolNews, Muzică
share

Zilele agitate dinaintea sfârșitului de an și frigul de afară și-au găsit un leac cald, dăruit din suflet, de la EMAA pentru fanii săi. ,,Iarna preferată” nu este despre o iubire sezonieră, ci despre una ce pare eternă, între două persoane care sunt gata să ofere una pentru cealaltă la fel de multe.

Piesa a fost compusă de EMAA și Costel Domințeanu, care s-a ocupat și de producție.

,,<<Iarna preferată>> e genul de piesă care mă ajută să exprim tot ce simt și trăiesc și tocmai de aceea, am așteptat cu nerăbdare să o lansez. E o piesă caldă și sper să fie și pentru voi grai pentru toată iubirea pe care o purtați cuiva”, spune EMAA.

EMAA este o artistă care își ademenește ascultătorii într-un univers unic cu ajutorul vocii ei pătrunzătoare. Într-o lume divizată de genuri muzicale, EMAA reușește să fie relevantă atât în mainstream, cât și în underground. Colaborările ei alături de Deliric & Silent Strike au pus-o pe harta fanilor hip-hop, în timp ce lansari precum “Sufletul Imun” si “Zburătorul” s-au bucurat de susținerea radiourilor naționale și locale. Vocea specială a artistei i-a adus colaborări cu cei mai apreciați artiști din țară, precum Carla’s Dreams, DJ Project și The Motans, piese care au petrecut multiple săptămâni în fruntea topurilor radio. De curând, aceasta a lansat și o piesă alături de SATRA B.E.N.Z., iar ultimul său single, ,,În fiecare seară”, se bucură de o ascensiune continuă, fanii artistei îndrăgind în special varianta sa live.

Articole similare

,,Odată cu tine” - cea mai frumoasă poveste de dragoste scrisă de EMAA

,,Odată cu tine" reprezintă una dintre cele mai frumoase povești de dragoste prezentate de EMAA. Pie...

EMAA te invită în ,,Universul rar”! Ascultă aici cea mai nouă lansare a artistei

După ce toată vara ați fredonat piesa ,,Cât mai lejer”, colaborarea EMEI cu Macanache, artista vine ...

The Motans și EMAA vor să știe ,,La ce te gândești” (Official Experience)

O chitară acustică jovială acompaniază dialogul dintre The Motans și EMAA, care povestesc, așa cum ș...