Confidenţialitate

Dorian Popa, accident de mașină din cauza unui mistreț: „Mulțumesc lui Dumnezeu că suntem bine!”

Celebrități, CoolNews, NEWS
share

Dorian Popa a făcut accident în Petroşani. Artistul se îndrepta spre un concert şi pe drum a apărut un mistreţ. El spune că a încercat să evite animalul, dar nu a reuşit.

„Nu smuciţi de volan pe drum, mai ales dacă sunteţi începători, am învăţat şi eu de la alţi şoferi profesionişti. Dacă făceam asta puteam să fiu în râpă acum. Mulţumesc lui Dumnezeu că suntem bine.”, a spus Dorian Popa, după accident.

„Am ajuns la Petroşani la 5 dimineaţa, cu ditamai năpasta în cârcă. Asta este viaţa pe drumuri, nu este uşoară. De cele mai multe ori, circulăm noaptea şi, chiar dacă e drumul mai liber, se întâmplă lucruri ciudate.

Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu că suntem vii, teferi şi sănătoşi. Aseară am acroşat ditamai mistreţul.”

Dorian Popa conduce o mașină de 100.000 de euro, iar reparațiile urmează să fie foarte costisitoare, având în vedere avariile.

 

sursa foto: Facebook Dorian Popa

Articole similare

O mașină a luat foc în fața ambasadei ruse din București

Circulația este blocată în această dimineață pe bulevardul Kiseleff din București. O mașină a luat f...

O mașină a Jandarmeriei a căzut într-un șanț săpat pe Șoseaua Fundeni [VIDEO]

Asta e dovada că i se poate întâmpla oricui. Nimeni nu e perfect și toți avem dreptul să greșim. Un ...

Kanye West a depus actele pentru a-și schimba oficial numele în ”Ye”

Sunt mulți oameni care își doresc să-și schimbe numele pe care l-au primit la naștere. Până la urmă ...