Delegația Special Olympics Romania la Jocurile Special Olympics Malta s-a intors aseară cu 14 medalii (4 de aur, 5 de argint, 5 de bronz)

CoolNews, NEWS
share

O delegație de 12 sportivi Special Olympics România și 3 antrenori voluntari au participat între 13 și 18 mai 2022 la Jocurile Special Olympics Malta unde au câștigat 14 medalii (4 de aur, 5 de argint, 5 de bronz), două locuri 4, două locuri 5, un loc 6 și un loc 7. Sportivii români care provin din orașele Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Baia-Mare, Botoșani și Arad au participat la competițiile de bocce, atletism și înot la primul eveniment internațional din Europa de la începutul pandemiei până acum – Special Olympics Invitational Games Malta!

Rezultatele sportivilor și antrenorilor români ai Special Olympics România au fost următoarele:

ATLETISM (sportivi din Iași), antrenor Daniel Ștefancu:

Locul 1 – Andrei Dău la săritura de pe loc, Andrei Păduraru la 50 m, Florina Minodora Bogdan în proba de alergare 800 m

Locul 2 – Nicoleta Dodan la 100 m și Minodora Bogdan la 400 m alergare

Locul 3 – Andrei Păduraru la săritura de pe loc

Locul 4 – Nicoleta Dodan la 200 m alergare

Locul 5 – Andrei Dău la 50 m alergare

BOCCE (sportivi din Cluj-Napoca), antrenor George Cernucan:

Locul 2 – Echipa mixtă (Ioana Țop, Corina Câmpeanu, Bogdan și Sebastian Cacovean) +  echipa de băieți

Locul 3 – Echipa de fete (Ioana Țop și Corina Câmpeanu)

ÎNOT (sportivi din Arad, Baia-Mare, Botoșani și Timișoara), antrenor Marius Pârjol (TM):

Locul 1: Mara Oprea (Arad), 50 m spate

Locul 2: ștafetă – Mara Oprea, Andrei Cupșa (Baia-Mare), Mario Silvestru (Timișoara) și Andrei Pălimariu (Botoșani)

Locul 3: Mara Oprea la 100 m craul, Andrei Pălimariu la 50 m bras și Mario Silvestru la 50 m freestyle

Locul 4: Andrei Cupșa, 50 m fluture

Locul 5: Mario Silvestru la 25 m bras

Locul 6: Andrei Cupșa, 50 m liber

Locul 7: Andrei Palimariu la 50 m liber

La Special Olympics Invitational Games Malta au participat 23 de țări printre care și România, iar cei 550 de sportivi au concurat la șase discipline sportive (atletism, bocce, înot, bowling, fotbal și tenis de masă). Aceste Jocuri Internaționale au fost o pregătire pentru Jocurile Mondiale Special Olympics de anul viitor care vor avea loc la Berlin.

Cea mai tânără participantă din partea Special Olympics România a fost Florina Minodora Bogdan, 15 ani, elevă la Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași, care a câștigat o medalie de aur în proba de 800 de m alergare și una de argint în proba de 400 de m alergare.

Cel mai matur sportiv participant la Jocurile din Malta a avut 47 de ani (Sebastian Cacovean din Cluj-Napoca) care a participat în competiția de bocce și a câștigat 2 medalii de argint, una cu echipa mixtă și una cu echipa de băieți (alături de fratele său Bogdan). Cei trei antrenori voluntari au fost Marius Pârjol din Timișoara la înot, George Cernucan din Cluj-Napoca la bocce și Daniel Ștefancu din Iași la atletism. Conducătorul delegației a fost Roxana Ossian, coordonator programe ”Sportivi Tineri” la Fundația Special Olympics România. Una dintre cele mai frumoase povești ale sportivilor participanți la competiția din Malta aparține lui Mario Silvestru (30 de ani, din Timișoara), unul din tinerii care și lucrează, se antrenează și este pe cont propriu.

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, a nedreptății și a intoleranței. În România, din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.

Articole similare

Se schimbă regulile în Formula 1. Următorul sezon va fi cu totul diferit

Formula 1 pregătește o modificare semnificativă în regulamentul său, propunând acordarea de puncte p...

Istvan Kovacs și alți trei arbitri români vor oficia la EURO 2024. Cine mai face parte din brigada „...

În fruntea brigăzii „tricolore” la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, care va avea loc în G...

Tranzacție uriașă în sport: Proprietarul Formula 1 a cumpărat MotoGP

Într-o tranzacție de proporții uriase, în lumea auto-moto, chiar înainte de Marele Premiu al Japonie...