Cum poți prinde un taxi mai ieftin în noaptea de Revelion

CoolNews
share

Se apropie noaptea de Revelion și înainte să trecem în 2018, atât Uber cât și Taxify au pus de-o listă de recomandări pentru cei care vor să le folosească serviciile, astfel încât să nu dea o avere pe mașina care să-i plimbe între petreceri de Revelion.

Pentru taximetriștii tradiționali încă nu a făcut niciuna dintre companii o listă de recomandări, poate și pentru că aceștia funcționează după propriile reguli de negociere, chiar dacă legea spune că nu au voie să facă asta iar primăria stabilește tot felul de reguli noi care rămân doar scrise, nu și aplicate.

Sfaturile Taxify pentru Revelionul 2017-2018

  • Cel mai ușor găsești o mașină în intervalul 19-21.
  • Aplicația poate aplica un tarif diferențiat în funcție de cererea din zonă, îți recomandăm să verifici tarifele sau să accesezi funcția de Estimare Tarif pentru a evita surprizele.
  • Cere o cursă din timp deoarece timpul tău de preluare poate fi mai mare ca de obicei.

Prețurile ar putea evolua astfel în noaptea de Revelion:

Trei sfaturi utile a plăti mai puțin pe cursele cu Uber

  • Evită orele de vârf – pleacă puțin mai devreme sau mai târziu către petrecere sau spre casă

An de an, cererea cea mai mare este între 20:00 și 11:00 și între 3 și 5 dimineața. Anul trecut, ora cea mai aglomerată a fost 4 dimineața în București și Cluj și 3 în Brașov și Timișoara. În medie, la nivel național, o mașină a ajuns în 3,6 minute. Utilizatorii din București au avut de aşteptat cel mai puţin (3,25 minute, timp mediu). În medie, tariful dinamic a fost de 2 x tariful obișnuit, însă cele mai multe curse cu Uber (82%) au fost făcute la tariful normal.

  • Verifică estimarea tarifului – fără surprize la finalul cursei

Aplicaţia Uber arată estimarea costului pentru cursă înainte de a comanda o mașină. Estimarea ia în calcul distanţa până la destinație, timpul aproximativ și, dacă e cazul, tariful dinamic care se aplică din cauza cererii mari. Opțiunea este utilă mai ales dacă alegi să plătești cu cash. După fiecare cursă, utilizatorii au apoi acces la factura fiscală, în contul lor.

  • Împarte valoarea cursei cu prietenii, direct în aplicație

Dacă ai prieteni care stau în zonă, puteți pleca împreună spre petrecere și mai apoi, acasă. Cu opţiunea de împărțire a tarifului (Fare split) din aplicaţia Uber, poți împărţi costul cursei cu ceilalţi pasageri, dacă au și ei un cont Uber. Fiecare utilizator care împarte tariful unei curse Uber va achita o taxă suplimentară de 1 leu.

Articole similare

Uber lansează Uber Melc, pe fondul protestelor taximetristilor. Aproximativ 90% mai puțini șoferi și...

Uber lansează Uber Melc, produsul fiind disponibil în aplicație începând de astăzi și până la data d...

[BREAKFAST] Au apărut deja ofertele pentru Crăciun și Revelion. Stațiunea în care se cer 3.400 lei/p...

Au apărut deja ofertele pentru Crăciun și Revelion. Stațiunea în care se cer 3.400 lei/persoană pent...

Ce își mai uită românii în Uber? Vezi aici topul celor mai ciudate obiecte

La începutul unuia dintre cele mai pline sezoane de călătorie și chiar când Mercur în Retrograd s-a ...