Cum merge relația lui G-eazy cu Ashley Benson

Celebrități, CoolNews
share

Ashley Benson și G-Eazy au fost zăriți ieri într-un cartier din New York. Se țineau de mână ca de obicei – și au mers să cumpere pizza.Ambii erau îmbrăcați lejer și purtau mască, iar după ce au luat pizza s-au îndreptat către casă.
Cei doi formează un cuplu din luna mai a acestui an și de atunci sunt de nedespărțit.
În ultima perioadă au apărut niște zvonuri potrivit cărora Halsey – fosta iubita a lui G-Eazy – care doar ce a lansat o carte de poezii, ar fi scris un poem destul de controversat despre comportamentul toxic al cântărețului. Relația rapper-ului nu a fost nu a fost afectată în vreun fel de aceste supoziții, pe care managerul lui a refuzat să le alimenteze și a spus că ar fi timpul că oamenii să
Potrivit apropiaților celor doi – Ashley și G-Eazy – lucrurile decurg firesc între ei și se pare că există o compatibilitate foarte mare și o liniște de care cântărețul avea nevoie. depășească fostele relații și să se focuseze pe actuala.

#ThatNew – De Luni până Vineri, de la 13 la 16, Ramona vă aduce cele mai fresh celebrity news, cele mai bune vibe-uri, recomandări de filme și seriale cool, dar și cea mai bună muzică.

Articole similare

Madonna, dată din nou în judecată de către fani. Ce a mai făcut de această dată

Madonna se confruntă din nou cu o acțiune în justiție din partea fanilor, de data aceasta pentru un ...

[BREAKFAST] Cele mai tari întâmplări povestite de livratorii de pizza: „Am livrat o comandă lângă o ...

Câte întâmplări amuzante se întâmplă la locul tău de muncă? Nu foarte multe, știm. Bine, asta dacă n...

[BREAKFAST] Arheologii au descoperit o pictură cu o pizza în ruinele orașului antic Pompei

O frescă cu ceea ce pare a fi un strămoş al pizzei italiene a fost descoperită pe peretele unei case...