Publicația The New York Times a realizat topul celor mai bune filme ale anului 2017, pe primle locuri clasându-se „Dunkirk„, în regia lui Christopher Nolan, documentarul „Ex Libris: The New York Public Library” și „Faces Places” în regia lui Agnes Varda, care este deseori descrisă ca cea mai bună regizoare în viață.
Povestea filmului Dunkirk surprinde trupele britanice şi ale aliaţilor înconjurate de inamici pe plaja franceză şi forţate să facă faţă unui asalt aproape imposibil de rezistat.
Filmul reuneşte o distribuţie impresionantă din care fac parte actorii Tom Hardy, Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy şi debutantul Fionn Whitehead. Filmul este produs de Christopher Nolan şi Emma Thomas, iar Jake Myers este producător executiv.
În documentarul „Ex Libris: The New York Public Library„, Frederick Wiseman pătrunde în interiorul Bibliotecii Publice din New York pentru a face un portret cultural şi social al unei instituţii adânc înrădăcinate în democraţie.
Agnes Varda și artistul vizual JR au mai multe lucruri în comun: o pasiune pentru explorarea imaginilor, dar mai ales pentru locuri și modalitatea de a le împărtăși cu alții. „Faces Places” spune povestea celor doi, care devin prieteni, în călătoria lor în zonele de țară ale Franței.
În continuare, cei de la The New York Times au plasat filmele: The Florida Project, Get Out, Lady Bird, Okja, Phanton Thread, A Quiet Passion și Wonder Women.