Ce spune Simona Halep după revenirea spectaculoasă de la Australian Open: „A fost mult mai greu decât credeam”

NEWS
share

Simona Halep a câștigat în această dimineață meciul de la Australian Open, în compania Ajlei Tomljanovic.

Simona Halep a revenit în setul decisiv de la 2-5 pentru adversară, și a câștigat totul din acel moment, învingând-o pe aceasta cu 7-5 în setul decisiv.

Întrebată ce anume simțea în momentul în care totul părea pierdut, iar eliminarea din ce în ce mai aproape, Simona a răspuns: „Nu am avut gânduri pozitive sau dintre cele mai frumoase, eram supărată pe faptul că greşeam, nu neapărat pe scor. Dar, am reuşit să mă motivez şi sunt foarte fericită că am învins. Mi-am dorit foarte mult să câştig această partidă.”

Mă aşteptam să joace foarte tare, ştiam că e o adversară foarte puternică, dar a fost mult mai greu decât credeam. Sunt fericită că pot să zâmbesc acum.” a mai completat Simona Halep.

Simona Halep va juca în turul următor cu Veronika Kudermetova (Rusia, 36 WTA).

Articole similare

Simona Halep schimbă regulile tenisului mondial! Ce modificări a adus românca

Asociația WTA a început să-și revizuiască regulile, iar acest lucru ar putea permite jucătoarelor ca...

Simona Halep, învinsă de Paula Badosa la revenirea în circuitul WTA: „Ziua de azi se va simți mereu ...

Simona Halep a revenit pe terenul de tenis într-un mod impresionant, în primul său meci după o pauză...

Simona Halep revine pe teren! Meciul cu Paula Badosa, azi, de la ora 22:00, în primul tur de la Miam...

În primul tur al turneului Miami Open, Simona Halep se va confrunta cu Paula Badosa, în vârstă de 26...