Ieșit din arestul din Stockholm, unde a petrecut o noapte pentru lovire și posesie de cocaină, G-Eazy a vorbit pentru prima dată despre incident printr-o postare pe Instagram.
„Mi-e rușine și vreau să-mi cer scuze pentru acest incident, însă mai presus de toate sunt recunoscător că mi-au dat drumul, cea mai nebună experiență din viața mea, o noapte îngrozitoare presărată cu mult ghinion și unele dintre cele mai proaste decizii”, a explicat artistul, în postarea prin care își anunța fanii că își continuă turneul așa cum era stabilit.
G-Eazy a fost arestat săptămâna trecută după ce a intrat într-un conflict cu bodyguarzii unui local din Stockholm, unde venise împreună cu iubita lui Halsey, imediat după concert. Artistul l-a lovit pe unul dintre angjații clubului, iar poliția a intervenit. Fiind percheziționat, lui G-Eazy i s-au găsit în buzunar două pliculețe de cocaină și o bancnotă de 100 de dolari rulată.
În fața anchetatorilor suedezi, rapperul în vârstă de 28 de ani și-a recunoscut vina pentru toate capetele de acuzare și a fost eliberat ulterior sub control judiciar, după ce a plătit o amendă penală de 80.000 de coroane suedeze (aproximativ 9.000 de dolari) și despăgubiri de 6.500 de coroane bodyguardului pe care l-a lovit.
Din fericire pentru el, autoritățile din Danemarca, unde G-Eazy avea programat ieri seară următorul concert, nu i-au aplicat nici o interdicție în urma incidentului din țara vecină, iar acesta a putut să-și continue liniștit turneul mondial pentru promovarea ultimului său album „The Beautiful & Damned”.