Care sunt filmele și serialele documentare oferite de Netflix gratuit

CoolNews, Filme
share

Ai aflat printre primii de pe virginradio.ro de ideea celor de la Netflix, de a pune  la dispoziție gratuit o selecție de filme și seriale documentare.

Netflix pune la dispoziție o selecție de filme și seriale documentare pe canalul YouTube Netflix SUA.

Pentru fiecare titlu sunt disponibile și resurse educaționale, care pot fi folosite atât de profesori, cât și de elevi. Deocamdată, aceste documentare sunt disponibile în limba engleză, însă vor beneficia și de subtitrări inclusiv în limba română.

Într-un comunicat transmis Virgin Radio Romania, Netflix anunță că va organiza sesiuni de Q&A cu unii dintre creatorii din spatele acestor proiecte.

Playlist cu selecția de producții puse la dispoziție gratuit de Netflix pe YouTube

Filme și Seriale documentare oferite de Netflix gratuit împreună cu resurse pentru profesori

Al 13-lea amendament (film)

Titlul extraordinarului și electrizantului documentar al Avei DuVernay se referă la al 13-lea amendament din Constituție, care spune că „Pe teritoriul Statelor Unite nu va exista niciun fel de sclavie sau servitute involuntară, cu excepția pedepsei în urma unei infracțiuni pentru care acuzatul a fost condamnat în mod corect.” Evoluția celei de-a doua clauze preliminare spre ororile criminalizării în masă și spre extinderea industriei încarcerării americane este prezentată de către DuVernay cu o claritate uimitoare.

Printr-o combinație intensă de materiale filmografice din arhivă și mărturii de la o mulțime impresionantă de activiști, politicieni, istorici și foști deținuți, atât bărbați cât și femei, DuVernay creează o lucrare de sinteză istorică grandioasă.

Resursele educaționale sunt disponibile aici.

Abstract: Arta designului (serial – sezonul 1)

”Abstract: Arta designului” te poartă dincolo de tipare și intră pe teritoriul artei, științei și filosofiei designului. Serialul pătrunde în mințile celor mai reprezentativi designeri ai lumii, prezentându-i pe cei mai mari vizionari ai diverselor discipline, ale căror lucrări ne modelează cultura și viitorul.

Resursele educaționale sunt disponibile aici.

Bebeluși (serial – selecție de episoade)

Filmat pe parcursul a trei ani, ”Bebeluși” este un serial extraordinar care explorează miracolul primului an de viață cu ajutorul activității de pionierat depuse de oameni de știință de top din întreaga lume. Acesta examinează călătoria parcursă de fiecare om de la naștere până la primii pași. Documentarul urmărește aventurile extraordinare trăite de 15 familii de diferite naționalități și folosește cele mai noi descoperiri ale unor eminenți oameni de știință, care ne dezvăluie experiențele lor personale legate de munca de explorare a minții bebelușilor.

Prin intermediul serialului, suntem martori la nesiguranța plină de entuziasm a experienței de părinte și explorăm fiecare etapă importantă a dezvoltării bebelușilor: de la crearea legăturii dintre bebeluși și părinții lor la hrănire, de la primul somn neîntrerupt de noapte la mersul de-a bușilea, de la rostirea primelor cuvinte la descoperirea lumii înconjurătoare și până la primii pași.

Resursele educaționale sunt disponibile aici.

Chasing Coral (film)

”Chasing Coral” explorează dorințele și înțelepciunea unui producător publicitar, unui auto-proclamat tocilar care se ocupă de corali, unor proiectanți de aparate de fotografiat și biologi marini de renume, pe măsură ce inventează prima cameră cu înregistrare secvențială cu ajutorul căreia să imortalizeze procesul de decolorare a coralilor.

Din păcate, efortul nu este deloc simplu și echipa luptă cu tenacitate împotriva defecțiunilor tehnice și forțelor naturii în căutarea lânii de aur: documentarul despre transformarea incontestabilă și tragică de sub valuri. Cu fotografii uimitoare, suspans și emoții extraordinare, Chasing Coral este o revelație dramatică, pe care publicul o va urmări cu tot mai mult entuziasm.

Resursele educaționale sunt disponibile aici.

Pe înțelesul tuturor (serial – selecție de episoade)

Realizat în parteneriat cu Vox Entertainment, serialul abordează o gamă largă de subiecte, încercând să răspundă la întrebări precum ce, cine, când, unde și de ce. Fiecare episod va explora câte un subiect de actualitate, atingând aspecte legate de politică, știință, istorie și cultura pop, prezentând interviuri cu experți cu autoritate din domeniile respective.

Cursa pentru Congres (film)

”Cursa pentru Congres” prezintă poveștile a patru femei de excepție care, pornind de jos, își desfășoară campaniile împotriva unor contracandidați puternici. Documentarul oferă o perspectivă captivantă și motivațională asupra alegerilor intermediare din 2018, care au înclinat balanța puterii. Atunci când familia ei a fost lovită de tragedie în timpul crizei financiare, Alexandria Ocasio-Cortez, născută în Bronx, a fost nevoită să lucreze ca barmaniță, în două schimburi, pentru a-și salva casa de la executare silită.

După ce pierde o persoană dragă din cauza unei afecțiuni medicale care ar fi putut fi prevenită, Amy Vilela nu a știut cum să-și canalizeze furia resimțită față de sistemul de sănătate defectuos din America. Cori Bush, asistentă și pastor, a simțit impulsul de a ieși în stradă atunci când, în urma uciderii de către poliție a unui bărbat de culoare neînarmat, în cartierul ei au apărut proteste și tancuri. Paula Jean Swearengin, fiica unui miner, se săturase să-și vadă prietenii și familia suferind din cauza efectelor industriei miniere asupra mediului.

Resursele educaționale sunt disponibile aici.

Planeta noastră (serial)

Narat de Sir David Attenborough, acest serial în opt părți creat de aceeași echipă care a lucrat și la serialului multipremiat Planeta Pământ explorează prețioasele și unicele minuni ale naturii. Produs în parteneriat cu World Wildlife Fund, Planeta noastră combină imagini uimitoare și tehnologie de ultimă oră cu priveliști extraordinare ale unor locuri sălbatice filmate pentru prima dată și ale animalelor ce populează aceste ținuturi. Acest proiect ambițios s-a desfășurat pe parcursul a patru ani și a fost filmat în 50 de țări și pe 7 continente, fiind rezultatul muncii unei echipe de peste 600 de persoane. Documentarul a adunat mai mult de 3500 de zile de filmare, care evidențiază diversitatea extraordinară a habitatelor din întreaga lume, de la sălbăticia meleagurilor izolate ale Polului Nord, la adâncurile misterioase ale oceanelor și până la vastele ținuturi africane și junglele luxuriante ale Americii de Sud.

Resursele educaționale sunt disponibile aici.

Ciclul progresului (scurtmetraj)

Într-un sat din afara orașului Delhi, India, femeile pornesc o revoluție mută, luptând împotriva stigmatului înrădăcinat asociat cu menstruația. Ciclul progresului, documentarul de scurtmetraj în regia lui Rayka Zehtabchi, este povestea lor. Vreme de mai multe generații, aceste femei nu au avut acces la absorbante, fapt care a dus la probleme de sănătate și la situația în care multe fete au lipsit sau au renunțat complet la școală. Însă, atunci când o mașină pentru fabricarea de absorbante igienice este instalată în satul lor, femeile învață să producă și să vândă absorbante, dând astfel curaj și celorlalte femei din comunitate. Ele își numesc brandul „FLY”, pentru că vor ca femeile să poată „zbura”. Zborul lor este susținut, în parte, de munca unor eleve de liceu din cealaltă parte a lumii, din California, care au strâns banii pentru mașină și au pus bazele organizației nonprofit „The Pad Project”.

Resursele educaționale sunt disponibile aici.

Căștile albe (scurtmetraj)

Acțiunea acestui scurtmetraj documentar original Netflix se desfășoară în Aleppo (Siria) și în Turcia, la începutul anului 2016. În contextul intensificării violențelor, Căștile albe urmărește trei voluntari ai unei echipe de salvare, care riscă totul pentru a-i salva pe civilii afectați de război, fiind măcinați în același timp de grija că cei dragi sunt în pericol. Emoționant și copleșitor, Căștile albe, regizat de nominalizatul la Oscar Orlando von Einsiedel și de producătorul Joanna Natasegara, este atât o reprezentare a realităților înfiorătoare ale vieții sirienilor de rând rămași în țară, cât și o lecție de modestie despre puterea spiritului uman.

Resursele educaționale sunt disponibile aici.

Zion (scurtmetraj)

Documentarul Zion prezintă emoționantul portret al lui Zion Clark, un tânăr luptător de performanță care s-a născut fără picioare și a fost crescut de asistenți maternali. Depășirea limitelor fizice a acționat ca o terapie asupra lui și i-a dat sentimentul de apartenență la o familie. Copilăria sa a însemnat un lung șir de asistenți maternali, iar singurul lucru constant a fost wrestlingul. Acest scurtmetraj documentar original Netflix este regizat de Floyd Russ.

Resursele educaționale sunt disponibile aici.

Articole similare

AVATAR: THE LAST AIRBENDER, încă două sezoane! Cele patru elemente se reunesc pentru a anunța contin...

În timp ce fanii din întreaga lume sărbătoresc seria AVATAR: THE LAST AIRBENDER cu meme-uri și explo...

Oscar 2024: 6 filme nominalizate pe care le poți vedea pe Netflix

Pe data de 10 martie, lumea cinematografiei se pregătește pentru una dintre cele mai prestigioase ce...

Bridgerton revine cu sezonul 3 în două părți, în mai și iunie

Astăzi, Netflix și Shondaland anunță că Bridgerton va reveni pentru cel de-al treilea sezon în 2024....