Bucureștiul, de 4 ani capitală termală și destinație de wellness renumită pe plan internațional (P)

CoolNews
share

Trei milioane de români, adică aproape 1 din 5 români care locuiesc în țară, și un milion de turiști străini au vizitat Therme în cei patru ani de la deschiderea complexului termal din nordul Bucureștiului. Capitala este astfel, de 4 ani, pe harta europeană și mondială a turismului de wellness și relaxare.

Therme, cel mai mare centru de relaxare și wellness construit greenfield din Europa dar și cea mai exotică destinație din România 365 de zile pe an, atrage turiști nu doar din București sau din alte orașe ale țării ci și multi turiști străini, peste 25 % dintre clienții centrului provenind din țări precum Italia, Bulgaria, Israel, UK, Germania sau SUA.

Bucureștiul, pe harta turismului de relaxare și wellness la nivel mondial

Odată cu deschiderea Therme, Bucureștiul a devenit una dintre cele mai importante atracții din zona turismului de relaxare și wellness, alături de prima și cea mai veche capitală termală atestată istoric, Roma.

Capitala României se află pe primul loc în topul destinațiilor turistice din Europa cu cel mai mare potențial de dezvoltare, conform Indexului Global Mastercard de Destinații Urbane 2019, cu peste 1,4 milioane de turiști care au apelat la serviciile de cazare. Astfel, Therme se află în top pe lista locurilor de vizitat din România, atât a turiștilor cât și a publicațiilor străine precum TripAdvisor și Culture Trip care recomandă Therme atât pentru unicitatea experienței dar și pentru petrecerea sejurului în România.

Wellness-ul este un trend global în continuă creștere determinat de nevoia oamenilor de a-și recăpăta echilibrul între viața profesionala și cea personală, dedicând mai mult timp pentru relaxarea și bunăstarea individuală. Global Wellness Institute afirmă că economia globală din jurul wellness-ului crește de două ori mai rapid comparativ cu rata creșterii economice.

“Și la nivel local, din ce în ce mai mulți români adoptă un stil de viată sănătos, incluzând în program cel puțin o vizită săptămânală la Therme pentru a se bucura de facilități, cele mai apreciate fiind saunele, peeling-urile și activitățile din piscinele cu ape minerale. Generatia Y este segmentul de vârstă cu cel mai ridicat interes pentru echilibrul dintre viața personală și cea profesională, iar acesta lucru se observă prin creșterea vizitelor și frecvenței în zona Elysium, a declarat Robert Solomon, Director Operațional Therme București.

Românii, din ce în ce mai atrași de locuri exotice și mai pretențiosi în alegerea destinațiilor de petrecere a timpului liber

Apetitul turiștilor români pentru destinații exotice a crescut considerabil. În ultimii ani, românii și-au crescut bugetele de vacanță, călătoresc mai des iar curiozitatea de a descoperi continente și culturi noi i-a condus spre destinații exotice.

‘’Suntem încântați să fim aleși ca destinație de relaxare și wellness de peste patru milioane de români și străini, în doar patru ani de activitate. Ce ne bucură și mai mult este că am atras atenția turiștilor asupra Bucureștiului, plasând capitala pe harta celor mai populare destinații de wellness. Am constatat că românii au un apetit din ce în ce mai mare pentru cultura exoticului dar și a activităților sănătoase. Tocmai de aceea am dezvoltat programe de wellness și activități ce îmbină experiențele culturale inedite cu preparate și activități de care au parte în vacanțe, chiar la ei acasă”, a declarat Andrada Seitan, Director Comunicare Therme București.

Therme, un superlativ exotic al sănătății și relaxării aproape de casă

În cei patru ani de activitate, Therme a pus la dispoziția clienților opt extinderi și noi facilități: un nou corp de 4.000 mp – Galaxy Relax, cea mai mare plajă urbană din Europa – Sands of Therme, cu o suprafață de 30.000 mp, două parcuri tematice cu o suprafață de 10.000 de mp și 20.000 de plante (Feng Shui și Pangeea, unice în Europa) dar și un restaurant-concept care include 12 stații de live cooking și 5 zone de influență culinară, inspirat din viața exploratorului german Alexander von Humboldt. Totalul investitiilor în această perioadă se ridică la peste 100 milioane de euro iar planurile de dezvoltare cu siguranță nu se vor opri aici.

Therme București este cel mai mare Therme din Europa, având o capacitate de 4.000 de persoane simultan indoor.  Cu cele peste 880.000 de plante, pe o suprafață totală înverzită de 18.000 mp, la Therme București se află cea mai mare grădină botanică de interior și exterior din România. Vizitatorii pot admira peste 3.000 de arbuști și mii de orhidee la interior, dar și 1.500 palmieri, care la rândul lor, reprezintă un alt superlativ – cea mai mare plantație de palmieri indoor de pe continentul european.

Cele trei restaurante Therme, The Mango Tree, Humboldt și Greens au o capacitate totală de 800 locuri și oferă o incursiune în lumea experiențelor culinare exotice. Therme București pune la dispoziția clienților produse proaspete, zi de zi, de cea mai bună calitate și preparate din bucătăria asiatică, mediteraneană, americană etc.

Sustenabilitatea este un alt principiu care demonstrează viziunea centrului. Din punct de vedere al eficienţei energetice, Therme Bucureşti funcţionează din resurse proprii în proporţie de 80%. Therme a devenit prima construcție din România distinsă cu cea mai înaltă treaptă de certificare acordată unei facilități sustenabile, certificarea LEED Platinum®, pentru implementarea de strategii și soluții practice și măsurabile care vizează obținerea unor performanțe ridicate în următoarele categorii: eficiența apei, consumul de energie și atmosferă, materiale și resurse și calitatea mediului înconjurător.

Calitatea apei termale din piscinele Therme, extrasă de la peste 3000 de metri adâncime, filtrată cu cele mai moderne tehnologii și tratată prin ozonare, este certificată de către SGS Insitut Fresenius ( lider mondial în inspecția, verificarea și certificarea calității produselor dintr-o varietate largă de domenii).

Mai mult, European Spas Association a acordat Therme Bucuresti certificarea Thermal Spa of Europe pentru cele mai înalte standarde internaționale de calitate pentru spa-uri și centre medicale de wellness.

Superlativele centrului, tehnologia avansată, design-ul, ambianța exotică la prețuri accesibile, temperatura constantă de 30 de grade tot timpul anului și cele peste 40 de activități de wellness incluse în tariful de acces în fiecare zi sunt doar câteva dintre motivele pentru care Therme București a devenit repede unul dintre locurile preferate din România pentru petrecerea timpului liber.

Pentru primii patru ani de activitate, cel mai mare complex de wellness, relaxare și distracție din Europa cu ape termale, cifrele vorbesc de la sine, cu un total de 1.460 zile de vacanță într-un paradis urban: 4 milioane vizitatori; 910.000 participanți la ritualurile Aufguss; 3 milioane de cocktail-uri exotice și peste 3,3 milioane de preparate servite; 200 petreceri în piscină; 70 petreceri pe plajă și 150 de concerte live.

Articole similare

Începe festivalul Korean Days @ Therme: 7 zile încărcate de bogăția artei, culturii și gastronomiei ...

Therme București, cel mai mare centru de wellness din Europa, leader în promovarea sănătății și a st...

A inceput Sauna Fest 2022, cel mai mare festival al saunelor din lume, la Therme Bucuresti!

Therme București, cel mai mare centru de wellness din Europa anunță debutul ediției cu numărul 4 a c...

Therme București anunță redeschiderea pentru public

Până să ajungi la mare, marea vine la tine...măcar bălăceala, nisipul fin și atmosfera de vacanță. D...