[BREAKFAST] Un român și-a trimis singur 37 de kg de cannabis din Spania în Timișoara

CoolNews, NEWS
share

Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al IPJ Timiş, bărbatul a trimis drogurile în România printr-o firmă de curierat și a fost prins chiar când ridica marfa de la curier.

”Din cercetări a reieşit că bănuitul s-ar fi deplasat în Spania, de unde ar fi achiziţionat aproximativ 37 de kilograme de cannabis, pe care le-ar fi ambalat şi expediat prin intermediul unei firme de curierat către România. Acesta a fost prins, în flagrant delict, de către organele de urmărire penală în timp ce ridica, din municipiul Timişoara, două dintre coletele expediate din Spania, în care se aflau disimulate drogurile de risc”, a precizat IPJ Timiş. Drogurile erau ambalate în pungi de câte un kilogram şi transportate în mai multe geamantane. Ulterior, procurorii DIICOT Timişoara au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a tânărului, pentru introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

În cursul zilei de joi, va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Păianjenii ar putea visa: cercetătorii au descoperit somnul REM

Un studiu publicat în PNAS arată că păianjenii au o fază de somn asemănătoare somnului REM de la oam...

[BREAKFAST] Apocalipsa, pe 13 noiembrie 2026? Ce spune un studiu din 1960

Un studiu publicat în revista Science în 1960 a indicat data de 13 noiembrie 2026 într-un calcul des...

[BREAKFAST] Care este suma de la care te-ai simți mai fericit?

Câți bani ar trebui să câștigi ca să fii mai fericit? 5.000 de lei pe lună, 10.000 sau poate niciun ...