[BREAKFAST] O femeie a renunțat la moștenirea de 61 de milioane de dolari pentru că vrea să devină călugăriță

CoolNews, NEWS
share

O fată din India, care urma să moștenească o avere de zeci de milioane de dolari provenită din afacerea cu diamante a familiei sale, a fost bucuroasă să renunțe la tot după ce a fost admisă într-un ordin religios foarte strict ca să devină călugăriță.

Devanshi Sanghvi, care are doar 8 ani, a fost, până în această săptămână, moștenitoarea afacerii cu bijuterii „Sanghvi and Sons” din orașul Surat, din vestul Indiei, cunoscut drept „Diamond City” pentru importanța sa în comerțul global cu pietre prețioase. Familia ei este foarte religioasă și face parte din ordinul Jain, o religie indiană străveche și foarte strictă, iar părinții au fost bucuroși că fata a ales calea credinței, potrivit The Guardian.

Săptămâna aceasta, a avut loc ceremonia prin care fata și-a anunțat noua vocație, o sărbătoare care a durat 4 zile. Miercuri, Devanshi a ajuns la un templu, a renunțat pentru totdeauna la hainele luxoase pe care le-a purtat până acum pentru un sarafan simplu din bumbac alb și s-a tuns zero. „Devanshi nu s-a uitat niciodată la televizor, la filme și nu a mers la mall-uri și restaurante”, a spus un apropiat, adăugând că fata a fost o prezență regulată la ceremoniile din templu. Fetița se numără printre cele mai tinere persoane care au participat la ceremonia „diksha” prin care se renunță la toate bunurile materiale cu scopul admiterii în acest ordin religios.

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] De ce ajungi să placi oameni pe care nu i-ai suportat la început?

Efectul simplei expuneri explică de ce antipatia se poate transforma în simpatie și cum familiaritat...

[BREAKFAST] Pastele te fac mai fericit decât muzica și sportul

Un studiu realizat la Universitatea IULM arată că pastele generează mai multă fericire decât muzica ...

[BREAKFAST] Greșeala pe care părinții o fac când își laudă copiii: ce spun specialiștii

Lauda exagerată poate face copiii să evite provocările și să se teamă de greșeli. Află ce tip de com...