[BREAKFAST] Diplome de Bacalaureat false, vândute cu 2.000 de euro bucata, la Timișoara. Ce au descoperit poliţiştii la percheziţii

CoolNews, NEWS
share

Mai mulți studenți ar fi plătit mii de euro pentru o diplomă de Bacalaureat falsă. În baza acestor documente, tinerii ar fi fost admiși apoi la Univeristatea Tibiscus, scrie stirileprotv.ro.

Secretara unității de învățământ, dar și un student au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Afacerea cu diplome false ar fi început în urmă cu mulți ani, iar cazul era deja în atenția polițiștilor din Timișoara.

Procurorii parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au percheziționat 7 locuințe din județ, iar o alta chiar aici la universitate de unde au ridicat mai multe documente. Printre cei vizați în anchetă se numără și o secretară a Universității Tibiscus din Timișoara.

Rector Universitatea Tibiscus Timiș: „De luni, doamna va fi suspendată prin cazul în care se demonstrează, se dovedește că a făcut faptele respective sau aparțin nimic la acele fapte îi vom desface contractul de muncă, să se reverifice toate dosarele de înscriere ale studenților și masteranzilor. Este o situație neplăcută pentru noi.”

Fiecare student care nu a promovat examenul de maturitate ar fi plătit aproximativ suma de 2.000 de euro pentru a obține o diplomă contrafăcută.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Păianjenii ar putea visa: cercetătorii au descoperit somnul REM

Un studiu publicat în PNAS arată că păianjenii au o fază de somn asemănătoare somnului REM de la oam...

[BREAKFAST] Apocalipsa, pe 13 noiembrie 2026? Ce spune un studiu din 1960

Un studiu publicat în revista Science în 1960 a indicat data de 13 noiembrie 2026 într-un calcul des...

[BREAKFAST] Care este suma de la care te-ai simți mai fericit?

Câți bani ar trebui să câștigi ca să fii mai fericit? 5.000 de lei pe lună, 10.000 sau poate niciun ...