“Black Widow”, un nou action-thriller Marvel din seria Avengers, o are în prim plan pe Natasha Romanoff, care este nevoită să își confrunte trecutul după ce se trezește prinsă într-o conspirație ce are legătură cu viața ei.
“Black Widow” (Văduva neagră), o incursiune în trecutul celei mai misterioase dintre Răzbunători, va avea premiera în România în data de 9 iulie.
Urmărită de o forță care pare decisă să o doboare, Natasha trebuie să facă față repercursiunilor din perioada în care era spion și să repare relațiile lăsate în urma ei cu mult înainte de a deveni un Avenger.
“Am simțit de la bun început, de la primele discuții despre un potențial film de sine stătător, că nu are niciun sens să îl facem dacă nu săpăm adânc în trecutul ei”, afirmă Scarlett Johansson, cea care o interpretează, după cum era de așteptat, pe Natasha Romanoff.
“Cum am mai jucat acest personaj în ultimii ani, am vrut sa ma asigur că rolul va genera satisfacție și pentru mine și pentru fani”, mai spune actrița.
Producătorul Kevin Feige, președintele și directorul de creație al Studiourilor Marvel, spune că personajul Natasha Romanoff a stârnit interes de la apariția sa în “Iron Man 2”, producție a anului 2010.
“Are o poveste atât de bogată! În toate celelalte filme din serie am făcut referire la diverse detalii din biografia ei. De data aceasta am abordat povestea dintr-o altă perspectivă, complet neașteptată. Natasha s-a confruntat cu multe probleme în ultima vreme – mai ales că descoperim indicii despre ele în celalalte filme – unele dintre ele chiar surprinzătoare pentru oameni”.
Potrivit lui Feige, Scarlet Johansson a fost cea care a luat legătura cu regizorul Cate Shortland să afle dacă ar putea fi la cârma noului film.
“Cate a venit la Los Angeles și instant s-a îndrăgostit de personaj și de toate nuanțele lui. Și-a dat seama că ar putea spune o poveste personală și că ar putea face ceva cu totul special pe marele ecran”, spune Feige.
“Ceea ce m-a entuziasmat la acest film este că faptul că ne jucăm un pic cu așteptările publicului. Explorăm anumite părți din trecutul Natashei care sunt complet necunoscute publicului. Ne axăm asupra familiei ei, iubirii și pasiunilor ei, așadar le oferim oamenilor ocazia să descopere toate acele laturi ale personajului despre care până acum nu aveau nicio idee”, explică Shortland.
Potrivit regizorului, echipa creativă a lucrat intens la crearea istoriei personale a Natashei. “Am lucrat cu un istoric rus stabilit la Londra pentru a crea biografia Natashei, pentru a stabili unde s-a născut, cine era mama ei, de ce a renunțat la ea, cum a fost copilăria ei până să intre în Camera Roșie”, spune Shortland.
“Apoi am creat o întreagă poveste pentru a se preta ideii filmului despre tot procesul acesta în care ea a fost pregătită să devină o americancă, să vorbească engleza și să înțeleagă cultura populară. Am încercat mereu să creez personaje pornind de la scheletul lor pentru a avea un sentiment de autenticitate, de om real. Chiar dacă acest film este despre un super erou am urmat același proces. Văduva Neagră este o femeie fatală, dar ce se ascunde de fapt sub acest înveliș?”, adaugă Shorthand.