Biografia lui Will Smith apare în limba română

Celebrități, CoolNews
share

Biografia actorului Will Smith, ”Will”, va fi publicată în limba română simultan cu lansarea internațională, în noiembrie 2021.

Will Smith a colaborat pentru realizarea acestui proiect cu Mark Manson, autorul bestsellerurilor internaționale ”Arta subtilă a nepăsării”, ”Arta subtilă a disperării” și ”Arta subtilă a seducției”.

Coperta cărții a fost creată de artistul vizual Brandan „BMike” Odums, din New Orleans și reprezintă o serie de portrete ale actorului la diferite vârste, pictate unul peste altul. Ideea a fost de a comunica vizual evoluția sa, de la copilărie până la maturitate.

“Încă de la prima întâlnire mi-am spus că voi participa la acest proiect doar dacă următoarele două lucruri ar fi adevărate: în primul rând, trebuie să-mi placă cu adevărat Will ca persoană — prima regulă Mark Manson Fight Club este să nu lucrezi niciodată cu nesuferiți; în al doilea rând trebuie să își dorească să scrie o carte din motive corecte.
Ne-am înteles din prima clipă. Will era sincer, amuzant și fermecător.

Îmi plăcea cu adevărat. Iar când a început să-mi povestească viața lui — lucruri pe care nu le-a mai împărtășit niciodată în public — mi-a fost imediat clar: acesta este unul dintre cei mai rezistenți oameni pe care i-am întâlnit vreodată.

De la greutățile și traumele trăite în copilăria petrecută în West Philadelphia până la celebritatea și pericolele de la Hollywood, nu a lăsat absolut nimic să-l oprească. Cartea este despre reziliență și stăpânirea emoțiilor, iar lecțiile sunt poveștile adevărate extrase din viața sa”, a declarat Mark Manson despre colaborarea cu Will Smith.

FOTO: Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial TREI

Articole similare

INTERVIU EXCLUSIV | Martin Österdahl (director executiv Eurovision): Motivația de a lucra în industr...

Născut și crescut în Suedia, Martin Österdahl are o carieră lungă și impresionantă în domeniul media...

Prințul Harry și Meghan Markle continuă colaborarea cu Netflix și lucrează la o comedie romantică...

Prințul Harry și Meghan Markle continuă colaborarea cu platforma de streaming Netflix și vor realiza...

„Spare”, cartea prințului Harry, a avut cele mai mari vânzări din categoria non-ficțiune din Marea B...

„Spare” (Rezerva), autobiografia prințului Harry, a devenit cartea de non-ficțiune cu cele mai rapid...