”Avengers: Endgame”, în top înainte de a fi lansat

CoolNews, Filme
share

Deși se lansează abia peste două săptămâni, ”Avengers: Endgame” își face deja loc în topul încasărilor. În Statele Unite ale Americii, platforma Fandango a anunțat că numărul biletelor vândute la ”Avengers: Endgame” în prima săptămână a fost de cinci ori mai mare decât cel întregistrat de ”Avengers: Infinity War” în aceeași perioadă de timp.

Și în România se pot face pre-rezervări pentru bilete iar lupta pe un loc pentru a vedea printre primii ”Avengers: Endgame” este cât se poate de serioadă.

Plutind în voia sorții, în adâncul spațiului, fără apă sau mâncare și cu rezervele de aer pe terminate, Tony Stark înregistrează un mesaj pentru Pepper Potts, în speranța că, într-o bună zi, probabil mult după ce el nu va mai fi decât un schelet mumificat la bordul unei nave în derivă, vorbele lui vor ajunge la destinatar.

Între timp, Răzbunătorii care au supraviețuit decimării provocate de Thanos cu un simplu pocnet din degete, adică Thor, Black Widow, Captain America și Bruce Banner (cu Hulk făcut ghem de frică și încă reticent la ideea de a-și arăta fața în public), încearcă să găsească o cale de a-și salva prietenii, aliații și, mă rog, acea jumătate de univers care nu a supraviețuit semi-zeului malefic ce a nimicit viața pe o scară greu de imaginat.

Articole similare

“Black Widow”, noul film Marvel din seria ”Avengers”, ajunge în cinematografe (VIDEO)

“Black Widow” (Văduva neagră), o incursiune în trecutul celei mai misterioase dintre Răzbunători, va...

“Black Widow” vine la cinema (VIDEO)

“Black Widow”, un nou action-thriller Marvel din seria Avengers, o are în prim plan pe Natasha Roman...

Trailerul filmului „Eternals”, în care joacă și Angelina Jolie (VIDEO)

Veste bună pentru fanii filmelor cu supereroi. Tocmai a fost lansat trailerul producţiei “Eternal...