Arctic Mokeys și Arcade Fire se bat pentru un loc pe scenă

Muzică
share

„Mulțumim, noi am fost Arctic Monkeys!”, au strigat băieții de la Arccade Fire imediat după încheierea concertului de la  Øya 2018.

Au cântat continuu, i-au dedicat piese lui David Bowie, dar nu s-au putut abține să nu-i necăjească puțin pe băieții de la Arctic Monkeys, cei cu care au împărțit destule scene principale până în moment.

Cu toate acestea, la același festival, Arctic Monkeys au fost atât de cool încât i-au făcut pe fani să vrea tot mai mult de la concert și cu piesa „I bet you look good on the dancefloor” publicul a explodat în lacrimi, râsete și o fericire imensă.

Au încheiat concertul spunând „Acum ascultați cea mai bună trupă din lume”, tocmai ca să arate concurenței că apreciază subtilitatea mesajului de încheiere, dar nu sunt deloc modești.

Arctic Monkeys sunt acum așteptați la Sziget unde vor concerta marți, 14 august, însă de această dată Arcade Fire nu vor fi prezenți pentru a le face concurență.

Articole similare

3 ani de la începerea războiului în Ucraina. Oana Tache se află în Parlamentul European

Se împlinesc 3 ani de când Federația Rusă și-a lansat războiul de agresiune neprovocat, nejustificat...

Volodimir Zelenski îi va prezenta președintelui Joe Biden planul său pentru victorie în războiul cu ...

Vizită importantă a președintelui Ucrainei în Statele Unite ale Americii. Volodimir Zelenski a ajuns...

[BREAKFAST] Nostradamus a prezis că un nou „mare război” va avea loc în 2023

Profetul Michel de Nostredame a spus că, în 2023, va avea loc un „mare război”. Această nouă afirmaț...