Aer de munte în București după izbucnirea epidemiei de coronavirus

CoolNews, Energia aia bună
share

În capitala României, epidemia de coronavirus a redus poluarea provocată de traficul rutier.

„Bucureștenii respiră, astăzi, aer de munte!”, anunță Ministerul Mediului, care precizează că în ultima săptămână, concentrațiile tuturor poluanților s-au situat mult sub valorile limită.

În fiecare zi au existat unele perioade de creștere orară a PM10, acele particule mai mici de 10 micrometri și a dioxidului de azot,  de la ora 9.00 la ora 11.00 dimineața și seara, de la 8 la 10.

Aceste creșteri, însă, au fost mult sub valorile obișnuite. „Atunci când traficul se reduce, indicii de calitate arată valori foarte bune”, spun reprezentanții Ministerului Mediului.

Astfel, luni la ora 11.00, la stația de la Cercul Militar, concentrația de PM10 era de 17,95 micrograme, apropiată de valorile înregistrate de stațiile de monitorizare de la Fundata, județul Brașov și de la Semenic, județul Caraș-Severin, ambele amplasate în vârf de munte.

În schimb, în urmă cu două săptămâni, la aceeași stație de la Cercul Militar și la aceeași oră, concentrațiile poluanților erau de peste 7 ori mai mari.

E chiar și o premieră. Din analiza specialiștilor, „astfel de valori nu s-au înregistrat niciodată într-o zi lucrătoare de luni, de când a fost pusă în funcțiune Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului”, a mai transmis Ministerul Mediului.

Articole similare

[BREAKFAST] Japonia va lansa primul satelit din lemn din lume pentru combaterea poluării spațiale

Oamenii de știință japonezi au creat una dintre cele mai neobișnuite nave spațiale din lume – un mic...

Noi măsuri adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (DOCUMENTE)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 50 privind propunerea adop...

România a modificat lista statelor cu risc epidemiologic ridicat

Lista statelor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată de autoritățile române.35 de state s...