4 echipe din România vor merge la Campionatul Mondial de Robotică din Detroit, SUA

CoolNews
share

Weekendul ăsta este cel mai intens pentru pasionații de robotică din România. 1400 de elevi, organizați în 92 de echipe, vor susține, în cadrul competiției de robotică „BRD FIRST Tech Challenge Romania”, la Sala Polivalentă din București, două zile de meciuri competiționale (vineri și sâmbătă), iar duminică are loc marea finală.

Cu această ocazie vor fi premiate 4 dintre cele mai bune echipe, care vor fi desemnate să participe la Campionatul Mondial de robotică din Detroit, SUA. Pe lângă șansa pe care o au copiii de a întâlni aici membri ai celor mai companii din lume cu profil tehnologic, ei vor reprezenta România cu mândrie la cel mai mare eveniment de acest fel. Astfel, ei vor menține cea de a treia poziție pe care țara noastră o ocupă, la nivel mondial, după America și China, ca număr de echipe participante FIRST Tech Challenge.

Ei au nevoie de toată susținerea publicului, astfel că Sala Polivalentă își va deschide porțile, în toate cele trei zile de competiție, pentru toți cei care vor dori să fie alături de tinerii participanți și să admire lucrurile minunate pe care aceștia le-au creat, în luni de zile: roboți care execută comenzi de finețe în timpii de concurs, concepuți și construiți de la zero, inclusiv cu piese gândite de ei, pe lângă kit-ul de bază primit la începutul proiectului.

Adus și implementat în România, la nivel național, de Asociația „Nație Prin Educatie”, fondată de Dana Războiu, campionatul este gândit ca un concurs ce reunește cei mai talentați elevi în tehnologie, dar în care primează, pe lângă simțul de competiție, și spiritul de colaborare și fair-play, echipele învățând să găsească rezolvări împreună și să se ajute, pentru ca rezultatul final să fie perfect.

„Această competiție pe care noi am adus-o în România cu licență de la FIRST USA (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), cea mai mare structură ONG din domeniul roboticii și educației STEM, este o șansă reală pentru liceeni de a se bucura de o educație altfel și de a valorifica, într-un stil original, cunoștințele de matematică, IT, fizică și tehnică”, spune Dana Războiu.

Etapele prin care au trecut de atunci liceenii au inclus și evenimente regionale desfășurate la Iași, Cluj, Timișoara si București, iar numărul celor care s-au înscris acum, în cea de a doua ediție, a crescut semnificativ. Pe lângă 92 de echipe a 1400 de elevi din 49 de orașe din România, în 2018, (54 de echipe și 800 de elevi, din 33 de orașe, în 2017), programul include în acest an 300 de mentori (100 în 2017) și 200 de voluntari (100 în 2017) fără de care FIRST Tech Challenge Romania nu s-ar fi putut desfășura la cel mai înalt nivel de excelență.

Partenerii principali ai programului educational „BRD FIRST Tech Challenge Romania” sunt BRD Groupe Societe-Generale, Dedeman, Romanian American-Foundation, McCann Bucharest, Momentum.

Articole similare

Cum funcționează robotul "Marius", care păzește locuințele de hoți. Inventatorii sunt elevi din Cons...

Câţiva elevi de la mai multe școli din Constanța, pasionați de informatică, au inventat un robot ing...

Echipa de robotică AutoVortex, primită la Salonul Oficial, după ce a câștigat locul 1 la Campionatul...

A revenit în țară prima echipa non-americană care a câștigat Finala Mondială de Robotică în SUA.  Ec...

Echipa de Robotică a României, locul 1 la Campionatul Internaţional de la Chicago

Echipa de Robotică a României - AutoVortex, cu roboții AutoVortex și AutoVortex FAN Courier, a câști...