120 de medalii câștigate de sportivii cu dizabilități intelectuale în COMPETIȚIA NAȚIONALĂ DE NATAȚIE SPECIAL OLYMPICS ROMÂNIA

CoolNews, NEWS
share

60 de sportivi Special Olympics din 15 județe ale țării au concurat în zilele de 4-5 octombrie în Competiția Națională de Natație Special Olympics România, desfășurată cu sprijinul Accenture, la bazinul acoperit al Clubului Sportiv Dinamo București.  Aceștia au câștigat, în total, 120 de medalii, pentru participarea în două probe la alegere.

Probele la care au concurat au fost cele de 25 de m și 50 de m Liber, Bras, Spate și Fluture, și 100 de m Liber și Spate. Cel mai mic participant a avut 11 ani, iar cel mai în vârstă, 41 de ani.

Pe 5 octombrie, ziua în care s-au desfășurat finalele și Ceremoniile de Premiere la Competiție au fost peste 180 de participanți: sportivi, voluntari, însoțitori, antrenori, personal tehnic și susținători veniți să încurajeze campionii.

Înotul este unul dintre sporturile favorite ale BRAVILOR Special Olympics, cu rezultate remarcabile și la Jocurile Mondiale Special Olympics de la Abu Dhabi din 2019 dar și la Jocurile Internaționale din Malta din primăvara acestui an.

Competiția este un bun test de pregătire în avanpremiera Jocurilor Mondiale de Vară Special Olympics de anul viitor de la Berlin.

”În aceste zile am trăit bucuria revederii și organizării unei competiții unice, o competiție la care am visat  în ultimii doi ani, emoția unor serii strânse, admirație față de determinarea unor sportivi de a termina cursa în ciuda faptului că nu le era ușor, euforia finish-ului de bazin dar și a urcării pe podium. S-a dovedit încă odată că împreună (voluntari, sportivi, antrenori, susținători, asociații, părinți, parteneri)  #SuntemDeNeoprit” – a declarat Cristian Ispas, Director Național Special Olympics România.

Voluntarii evenimentului au fost angajați ai companiei Accenture, studenți și profesori de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București.

Competiția Națională de Natație Special Olympics s-a desfășurat cu sprijinul financiar primit de la compania Accenture. Partenerii evenimentului au fost Clubul Sportiv Dinamo București, care a oferit accesul gratuit la bazinul de înot de 25 de metri, în cele două zile de competiție și Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București care a asigurat arbitrajul competiției.

Despre Special Olympics România:

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, a nedreptății și a intoleranței. În România, din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.

Informații și fotografii despre Special Olympics România sunt disponibile pe www.specialolympics.ro, Facebook/Instagram @specialolympicsromania/.

Articole similare

Se schimbă regulile în Formula 1. Următorul sezon va fi cu totul diferit

Formula 1 pregătește o modificare semnificativă în regulamentul său, propunând acordarea de puncte p...

Istvan Kovacs și alți trei arbitri români vor oficia la EURO 2024. Cine mai face parte din brigada „...

În fruntea brigăzii „tricolore” la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, care va avea loc în G...

Tranzacție uriașă în sport: Proprietarul Formula 1 a cumpărat MotoGP

Într-o tranzacție de proporții uriase, în lumea auto-moto, chiar înainte de Marele Premiu al Japonie...