Actrițele de la Hollywood se dau mereu peste cap pentru ca imaginea lor să arate impecabil. Unele dintre ele însă au fost nevoite să facă mult mai mult pentru anumite roluri.
Ele au trecut chiar prin antrenamente dure ca să-ți arate că și-au meritat rolul.
Gal Gadot
Gal a lucrat 9 luni la sală pentru rolul din ”Wonder Woman” și a ținut o dietă care a ajutat-o să mai pună peste 7 kilograme de mușchi după un antrenament susținut în medie câte șase ore pe zi.
”E totul numai mușchi. Mă simt așa de bine acum. M-am uitat la poze de acum 5 ani în care eram așa de slabă,” a declarat actrița pentru Glamour.
Jennifer Lawrence
Pentru a o interpreta pe eroina Katniss Everdeen în franciza ”Jocurile foamei”, Jennifer Lawrence a urmat un program special de antrenament care a inclus tehnici de supraviețuire, sprinturi, tras cu arcul.
Scarlett Johansson
În francizele ”Iron Man” și ”Avengers”, Scarlett arată super bine datorită unui regim care a ajutat-o sa mai ia în greutate și a unor antrenamente de mânuit arme.
Hilary Swank
Pentru rolul din producția câștigătoare a unui premiu Oscar, ”Million Dollar Baby”, Hilary și-a schimbat cu totul stilul de viață și a adoptat o rutină în care antrenamentele, mesele ei și chiar somnul erau planificate cu mare atenție.
Natalie Portman
”Au fost câteva nopți în care am crezut literalmente că o să mor”, a declarat actrița despre antrenamentul care a adus-o în formă pentru rolul din pelicula câștigătoare a unui Oscar, ”Black Swan”. Actrița a petrecut un an făcând antrenamente de balet câte 5 ore pe zi.
Lupita Nyong’O
Pentru rolul din ”Black Panther”, Lupita își începea antrenamentele chiar și la 3 dimineața.
Alicia Vikander
Alicia Vikander este noua Lara Croft din ”Tomb Raider”, iar pentru acest rol a trebuit să adauge corpului ei 12 kilograme de masă musculară.
Charlize Theron
Pentru rolul din ”Atomic Blonde”, Charlize și-a crăpat doi dinți în timp ce se antrena câte 4 ore pe zi în arta de a bate oameni.
Anne Hathaway
Pe lângă antrenamente fizice, Anne a avut o dietă foarte strictă, aproape vegană, cu mese la fiecare două ore pentru rolul din ”Catwoman”.
Demi Moore
Dintre toate cel mai dur antrenament a fost cel prin care Demi Moore a trecut pentru rolul din ”G.I. Jane”. Ea s-a antrenat cu un instructor al Navy SEAL.