În România, doar 2% dintre locuitori donează sânge într-un an, faţă de media de 10% în Uniunea Europeană, astfel ca 1 din 3 români nu beneficiaza de transfuzii de sânge atunci când au nevoie.
Este al treilea an în care Mega Image susține Ziua Donatorului și donarea de sânge, reamintind clienților să doneze în fiecare zi de 14 din an. Iar acum am zis că e momentul să ne învIngem și noi teama de a dona și pentru asta să facem echipă cu tine!
Cui i-e frică de blood, blood? MEGA IMAGE și Virgin Radio Romania vor de azi să ajute ascultătorii care se tem să doneze sânge. Împreună putem schimba statisticile!
Așa că, pe pagina de Facebook Virgin Radio Romania te-am invitat să adaugi un comment în care să ne spui de ce ți-e teamă să donezi și ce te-ar convinge să devii donator? Vineri dimineață, Alexandra Gavrilă va fi alături de tine la un centru de donare din București și te va încuraja cum știe ea mai bine.
Sărbătorește și tu Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, pe 14 iunie! Ziua Donatorului poate fi și Ziua Ta!
Ca și culoarea ochilor, grupele de sânge se moștenesc genetic de la părinți la copii. Orice grupă de sânge ai avea – A,B, AB sau O, se bazează pe grupele de sânge ale mamei și tatălui tău. Și orice grupă de sânge ai avea, prin donația ta poți salva mai multe vieți!
Nevoia de sânge este permanentă, deoarece toate intervențiile chirurgicale majore nu s-ar putea realiza fără transfuzii de sânge.
Dintr-o singură donare de sânge, poți salva până la trei vieți, sângele fiind descompus, la laborator, în globule roșii (folosite in special pentru intervenții chirurgicale), trombocite (ajută bolnavii de cancer și leucemie) și plasmă (folosită în accidente, traume și arsuri).
Anual, peste 600.000 de persoane au nevoie de sânge, iar unul din zece pacienți care ajung la spitalele din România are nevoie de sânge sau de produse derivate din sânge. Tu poți deveni salvatorul acestor persoane! Dincolo de faptul că te transformi într-un erou pentru ei și pentru cei din jurul tău, donatorii de sânge au dreptul să primească, după donare, și alte beneficii, precum tichete de masă sau reducere la abonamentele de transport în comun.
De ce este sănătos să donezi sânge?
- Donatorilor de sânge li se monitorizează starea de sanatate, prin efectuarea analizelor de sânge.
- Sângele se împrospătează și îi scade vâscozitatea, iar imunitatea organismului crește.
- Donatul repetat de sânge are ca efecte benefice reducerea presiunii sanguine, a glucozei din sânge sau a ritmului cardiac.
- Donatorii de sânge prezintă cu 88% mai puține riscuri de a face infarct decât cei care nu donează.
- Donarea de sânge scade cu 30% riscul de paralizie şi de accident vascular.
Te-ai decis să donezi ? Ești foarte tare! Află care sunt condițiile pentru a dona sânge de pe site-ul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti: http://www.ctsbucuresti.ro/informeaza_te.html
Află unde poți dona: http://doneazasange.ro/unde-pot-dona-sange