Peste 40 de persoane au fost aduse în fața polițiștilor din Ilfov în operațiunea ”sufleorul”, după ce mai mulți analfabeți au obținut permisul de conducere contra unor sume de bani consistente, scrie ziare.com
„În urma probatorului administrat, polițiștii rutieri ilfoveni au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 9 dintre cele 46 de persoane, urmând ca la data de 19 octombrie persoanele în cauză să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri de luare a măsurilor preventive”, potrivit Poliției Ilfov.
„Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, în perioada 2018-2022, un instructor auto, de 43 de ani, împreună cu un bărbat (sufleor), în vârstă de 28 de ani și fără calitate, au racolat zeci de persoane neșcolarizate și le-au sprijinit să fraudeze proba teoretică, componentă a examenului pentru obținerea permisului de conducere, organizat de SRPCIV București. Ca mod de operare, candidații urmau să intre în sala de examen, purtând pe îmbrăcăminte și în urechi tehnică de natură a permite să filmeze monitorul și să comunice în exterior cu „sufleorul”, acesta din urmă transmițându-le răspunsurile”, spun reprezentanții Poliției Ilfov.
sursa foto: Shutterstock