[BREAKFAST] Ce obiect nu mai folosești, dar totuși îl păstrezi?

Virgin Radio Romania Breakfast
share

86% dintre români țin în casă dispozitive electronice nefolosite

Majoritatea românilor păstrează în locuințe obiecte electronice pe care nu le mai folosesc, în special telefoane mobile vechi, arată un studiu realizat de Ipsos pentru Asociația Environ. Conform datelor, 86% dintre respondenți recunosc că au în casă dispozitive scoase din uz, depozitate de ani de zile în sertare sau dulapuri.

Telefoanele mobile conduc detașat clasamentul: peste jumătate dintre participanți spun că păstrează două sau trei telefoane vechi, iar aproape o treime declară că au patru sau mai multe. În cele mai multe cazuri, acestea nu mai funcționează sau nu mai sunt utilizate, dar nici nu sunt reciclate sau valorificate.

Pe lângă telefoane, românii mai țin în locuințe încărcătoare și cabluri nefolosite (74%), electrocasnice mici (44%), laptopuri și tablete vechi (35%), dar și baterii sau jucării electronice, menționate de 32% dintre respondenți. Specialiștii estimează că valoarea totală a acestor dispozitive neutilizate poate ajunge până la 1.500 de lei în trei din cinci gospodării.

Motivele pentru care românii aleg să păstreze aceste obiecte sunt diverse. 37% spun că le-ar putea folosi cândva, 35% nu știu unde le pot duce pentru reciclare, iar 34% așteaptă campanii care să ofere beneficii sau vouchere în schimbul predării echipamentelor vechi.

Cercetarea a fost realizată online, în perioada 5–9 martie 2026, pe un eșantion de 1.000 de respondenți, și evidențiază nevoia unor campanii mai clare de informare și stimulare a reciclării dispozitivelor electronice în România.

Sursa foto: Shutterstock

Articole similare

Rosalía, șase premii în cadrul Latin Grammy 2026. Albumul „LUX” a fost desemnat cel mai bun al anulu...

Rosalía a câștigat șase premii la Latin Grammy 2026, inclusiv Albumul Anului pentru LUX și Piesa Anu...

DENY x GOLDCHER x Oana Tache = TicTalk 

DJ Deny și Goldcher au fost invitații Oanei Tache la Virgin Radio în cadrul emisiunii Tic Talk, unde...

Bad Bunny și Lana Del Rey devin DJ în GTA 6

Bad Bunny și Lana Del Rey vor avea propriile roluri de prezentatori în GTA 6, unde vor da voce unor ...