YUKA cântă alături de 3 Sud Est în noua variantă a piesei ,,Clipe”

CoolNews, Muzică
share

Există versuri, instrumentale și voci care au capacitatea de a atinge suflete din numeroase generații, iar piesa „Clipe” este cel mai bun exemplu. Spre bucuria tuturor, YUKA se alătură formației 3 Sud Est pentru a aduce o nouă viață acestei piese memorabile. Conștientă de puterea muzicii de a conecta oamenii, YUKA a hotărât că este timpul ca generația ei să se bucure într-un mod propriu de acest hit, astfel încât a creat alături de membrii trupei o versiune numai bună pentru dans.

Creditele pentru piesa originală și remake merg către Budeanu Mihai, Laurențiu Duță, YUKA, Ovidiu Marincea și Sipoș Viorel, iar producția a fost realizată de Laurențiu Duță.

,,<<Clipe>> este una dintre piesele mele de suflet cu care am crescut. Propunerea de a face o nouă variantă acestui hit a venit cu o responsabilitate uriașă și mă bucur că remake-ul a fost primit cu multă caldură de public. Tot publicul, mai apoi, a cerut și o variantă YUKA & 3 Sud Est, care de acum e a voastră! Lucrând cu cei mai buni, rezultatul e magic! Dă-i un play ;).” ne spune YUKA.

,,Suntem foarte bucuroși de această colaborare care îmbină vibe-ul original al melodiei, vocile 3 Sud Est actuale, cu aerul fresh adus piesei <<Clipe>> la 21 de ani de la lansare. Vocea și interpretarea YUKĂI se potrivesc foarte bine cu noi, dar gata, prima dată vă lăsăm să o ascultați! Și apoi, încă o dată și încă o dată.” ne spune Laurențiu Duță.

YUKA are 18 ani și am putea să îi spunem „fericire”. Nu doar pentru că este plină de fericire atunci când cântă pe o scenă sau într-un studio, ci pentru că împrăștie fericire peste tot în jurul ei, oriunde ar merge. Adoră muzica încă de la 5 ani, când a pășit prima data pe scenă și a câștigat inimile tuturor. Cântă la pian, ukulele, chitară, compune muzică și scrie versuri. De 2 ani, YUKA lucrează cu cea mai bună echipă, Global Records, iar împreună au lansat piese precum „Aripi de Nisip”, care în vara anului 2021 a fost difuzată pe Radio Zu, Pro FM, intrând în top 40, „Waste Your Love”, care de curând a depășit un milion de ascultări pe Spotify. Anul acesta, colaborarea sa alături de Zodier pentru piesa ,,La Sacou”, a cucerit platforma TikTok, îndrăgostiții de pretutindeni și radiourile, ajungând până pe locul #6 în topul celor mai ascultate piese de la radio și stând în Top 10 timp de 4 săptămâni. Ultima său single se intitulează ,,Strada iubirii”.

3 Sud Est, formația românească de muzică pop și dance, și-a făcut debutul în lumea muzicală în 1997. După o perioadă prolifică de 11 ani, în care au cucerit inimile fanilor, formația a decis să se despartă în 2008. Cu toate acestea, în februarie 2014, membrii fondatori s-au reunit oficial și au surprins din nou publicul cu lansarea unui nou single, intitulat ,,Emoții”. 3 Sud Est este considerată una dintre cele mai de succes formații din peisajul muzical românesc, fiind recunoscuți drept „Regii muzicii dance“. De-a lungul anilor, formația a stabilit recorduri impresionante în materie de vânzări. Albumul lor de debut, simplu numit „3 Sud Est”, lansat în 1998, s-a bucurat de un succes masiv, înregistrând vânzări de peste 200.000 de exemplare pe casetă audio și 6.000 de exemplare pe CD. Printre piesele emblemă ale trupei se numără „Ai plecat“, care a conturat identitatea lor muzicală distinctivă, „De ziua ta”, și „Amintirile“, considerată drept cea mai de succes piesă a lor.

Articole similare

YUKA cântă despre acel ,,Tu”

Melodia începe într-o notă delicată, cu o armonie simplă care pune în evidență vocea puternică și ex...

YUKA lansează remake-ul piesei ,,Clipe” de la 3 Sud Est! Piesa s-a auzit în premieră la Breakfast...

Există versuri, instrumentale, voci care reușesc să atingă numeroase generații, piesa ,,Clipe” fiind...

Când artele se întâlnesc, YUKA și Zodier live la Art Safari

YUKA și Zodier au adus ,,La Sacou” la Palatul Dacia-România. Recent, vizitatori ai Night Tour-urilor...