Years & Years a lansat „Starstruck”

Muzică
share

Mulți așteaptau piesa asta de la Years & Years și pare că așteptarea a meritat. Pe 12 aprilie va fi lansat oficial și videoclipul pe YouTube, dată până la care poți trage cu ochiul la teaserul, publicat și pe virginradio.ro.

Este prima melodie nouă de la Years & Years din ultimii trei ani, de când a fost lansat albumul „Palo Santo” (2018).

Totodată, „Starstruck” precede debutul lui Olly Alexander din serialul „It’s A Sin”, proiect care a adunat peste 18 milioane de vizionari din ianuarie până în prezent şi a stabilit un record de vizionări pentru platforma prin care a fost lansat.

„Starstruck”, spune Olly Alexander , „s-a întâmplat într-o noapte, într-un studio din mediul rural, din afara Londrei. Nu mi-am putut aminti ultima dată când am văzut atât de multe stele, te obișnuiești să nu fie acolo când locuiești în oraș.

Întrucât trebuie să ne oprim cu toții, tot ce am vrut să fac este să ieșim și să dansăm. Așa că am pus toată acea energie acumulată în muzică. „Starstruck” este despre graba pe care o ai când ești cu cineva de care eşti îndrăgostit cu adevărat, este despre a te menține pe un vibe pozitiv şi de a nu lăsa persoana respectivă să plece.

La fel ca majoritatea dintre noi, am petrecut anul trecut acasă și am vrut să creez ceva super pozitiv și distractiv pentru ca noi, oamenii, să dansam. Orice am face sau oriunde ne-am afla în viață, cred că toți merităm trei minute de extaz interstelar”.

TEASER Years & Years – „Starstruck”

Articole similare

Olly Alexander a lansat piesa “DIZZY”, prin care va reprezenta Marea Britanie la Eurovision

Olly Alexander a lansat piesa “DIZZY”, prin care va reprezenta Marea Britanie la legendarul Eurovisi...

Years & Years a lansat piesa “Sooner or Later”

Years & Years a lansat piesa “Sooner or Later”, ultimul single inaintea noului album - “Night Ca...

Jax Jones și Years & Years prezintă „Play”

Jax Jones, creatorul de hit-uri nominalizat la premiile BRIT, surprinde o lume întreagă odată cu mar...