Winter Air Sports 2018 va avea loc între 21-25 februarie la Sinaia

CoolNews
share

Devenit o tradiție, festivalul sporturilor extreme aeriene de iarnă WINTER AIR SPORTS se va desfășura în acest an între 21 februarie – 25 februarie, ca de obicei, la Sinaia / Cota 2000.

Susținut de Audi, sponsorul tradițional al evenimentului și susținut de Primăria Sinaia și gondola Sinaia, WINTER AIR SPORTS 2018 va avea la start un număr record de participanți străini.

Programul Winter Air Sports 2018 include o zi rezervată antrenamentelor și două zile de concurs, festivitatea de premiere urmând să se desfășoare în cea de-a patra și ultima zi a festivalului.

Dacă ediția de anul trecut a fost câștigată de spaniolul Javi Mezo, în acest an vor fi prezenți la start și sportivi din două țări cu tradiție în snowkiting respectiv Finlanda și Rusia alături de austriacul Oliver Palmer, o prezență obișnuită la competiția din Valea Soarelui.

Ca de obicei Winter Air Sports 2018 se va încheia sâmbătă cu o petrecere în zăpadă unde atmosfera va fi întreținută de Virgin Radio partenerii media ai evenimentului.

Publicul are acces liber şi permanent în tot arealul evenimentului, evident mai puţin pe traseul de concurs.

Snowkitingul-ul este un sport activ şi atractiv pentru tineret, accesibil însă tuturor vârstelor, a cărui popularitate se află în creştere exponențială la nivel naţional şi internaţional.

Articole similare

Sezonul de schi de la Sinaia s-a închis mai devreme

Deși sezonul de schi de la Sinaia trebuia să țină până la sfârșitul săptămânii, administrația domeni...

Sinaia: Un bărbat a fost găsit dormind beat pe pârtie, complet acoperit de zăpadă (AUDIO)

Persoana pentru care a fost alertat serviciul Salvamont Sinaia a fost găsită după o oră și jumătate ...

Toate pârtiile din Sinaia au fost închise miercuri

Toate pârtiile din Sinaia au fost închise miercuri. Motivul? A fost un risc mare de avalanșe între c...