VIRAL: Gafă a primarului din Iași: „Analfabetismul să nu plece niciodată din orașul nostru” – VIDEO

CoolNews
share

Primarul din Iași, Mihai Chirica, este protagonistul unei gafe care a făcut înconjurul internetului românesc.

Ieri, la depunerea candidaturii pentru Primăria Iași, Mihai Chirica a declarat:

„Vom continua proiectele noastre, să ne dezvoltăm, să promovăm un mediu curat, să aducem cât mai multe zâmbete pe feţele copiilor noştri, să le facem un sistem educativ de prim rang, iar analfabetismul să nu plece niciodată din oraşul nostru, ci dimpotrivă, să rămânem un exemplu pentru ţară prin rezultatele pe care în patru ani le-am avut, an de an stând în topurile naţionale cu copiii noştri”

Ulterior, acesta a revenit pe Facebook și a spus că totul a fost pe fondul emoțiilor și că voia, de fapt, să atragă atenția asupra importanței susținerii educației.

„E evident pentru orice persoană bine intenţionată că este o simplă greşeală, însă recunosc faptul că umorul involuntar este suculent şi, probabil, m-aş fi amuzat şi eu dacă nu aş fi fost autorul. Încercam, ca şi în multe alte ocazii, să atrag atenţia asupra importanţei sprijinirii educaţiei. Sper ca măcar scopul semnalului de alarmă să fi fost atins, chiar dacă nu prin mijloacele dorite de mine. În fine, revenind la declaraţia buclucaşă, ziceam atunci şi că îmi doresc <să aducem cât mai multe zâmbete pe chipurile copiilor noştri>. Se pare că am reuşit să aduc ceva zâmbete pe chipurile mult mai multora”, a scris Mihai Chiria pe Facebook

Articole similare

[BREAKFAST] Iași: Primăria propune reguli stricte pentru estetica urbană

Locuitorii din Iași ar putea fi obligați să își schimbe unele obiceiuri cotidiene, dacă un nou proie...

[BREAKFAST] Rezultate îngrijorătoare la simulările din județul Iași: un semnal de alarmă pentru sist...

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025 din județul Iași aduc în prim-plan o criză...

[BREAKFAST] O trecere de pietoni a fost amenajată în mijlocul unui câmp, în județul Iași

O trecere de pietoni a fost amenajată în mijlocul unui câmp dintr-o comună din Iași, între localităț...