Donald Tusk a vorbit în limba română, iar în speech-ul său a făcut referire la mari sportivi ai României, Simona Halep, Helmuth Duckadam și Nadia Comăneci.
Ceremonia prin care România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene a avut loc la Ateneul Român,. Polonezul Donald Tusk, actualul președinte al Consiliului European, a susținut un discurs memorabil.
„Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce împreună cu dvs. afacerile europene, în timpul primei președinții a Consiliului UE. Sunt convins că veți interpreta cu înțelepciune o adevărată „rapsodie română.”
Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu, ci pentru că știu cât de rezistentă și creativă este națiunea română. Cred că veți găsi sunetul potrivit și veți face tot ce puteți ca echipă pentru a lucra pentru interesele Europei. Veți fi gazde și sunt sigur că veți acționa în spiritul proverbului: „Omul sfințește locul.” Am încredere că veți respecta regulile și atașamentul față de principii.
După cum spunea Nichita Stănescu, „se apropie viitorul, se aude, se vede.” În mare măsură, depinde acum de România. Avertisment sever, la reuniunea de la Sibiu va fi în joc concepția comună în ceea ce privește viitorul Europei.
Celor care vor să caute scurtături și să încalce regulile le spun că se înșeală. Celor care luptă pentru drepturi le spun: continuați lupta.
Dragi prieteni, Dacia 1300 a fost prima mașină a socrului meu. Mai mult ca mașinile românești mă fascinează intelectualii, la fel ca sportivii precum Nadia Comăneci și Simona Halep încântă publicul. Dar cel mai mult m-a încântat finala din 1986, când Steaua București a învins Barcelona.
Fac apel la toți românii să apere libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și Constituția. Să le apere cu aceeași atitudine cu care Helmut Ducadam a apărat cele patru penalty-uri. Și atunci părea imposibil, dar a reușit. Și sunt sigur că și voi veți reuși”, a spus Donald Tusk în Română.