Un croissant, s’il vou plait! Azi e ziua Turnului Eiffel

CoolNews, Viral
share

Turnul Eiffel împlinește pe 6 mai 128 de ani de când a putut fi vizitat pentru prima dată. Practic, ocazia perfectă să îți aratăm pe virginradio.ro de ce la 128 de ani de la inaugurarea oficială a Turnului Eiffel, acesta rămâne la fel de impresionant ca atunci când a fost ridicat drept arc de intrare la Expoziția Universală din Paris (1889).

Construcția, terminată pe 15 martie 1889, a fost deschisă publicului abia pe 6 mai. Structura a fost construită între anii 1887-1889. 18.038 piese metalice au fost îmbinate, cântărind 7.300 de tone, iar lucrările -au încheiat 2 ani şi 2 luni mai târziu.

Azi, fiecare etaj oferă o priveliște aparte de la înâlțime: primul, situat la 57 metri înălţime, al doilea, la 115 metri, iar cel din vârf – la 276 metri. Accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul.

Înălţimea iniţială a turnului a fost de 312 metri, astfel că, la data aceea, era cea mai înaltă construcţie din lume. Şi-a păstrat locul întâi în clasament până în 1930, când a fost construită Clădirea Chrysler din New York, de 319 metri.

La Turnul Eiffel, aflat pe malul stâng al Senei, între Câmpul lui Marte şi Grădinile Trocadéro, se ajunge cu metroul, autobuzul sau cu vaporul.

Articole similare

[BREAKFAST] Parizienii care n-au ajuns încă la mare se pot consola cu Sena. Malul s-a transformat în...

Parizienii care n-au ajuns încă la mare se pot consola cu Sena.    Autoritățile au inaugurat plaj...

Murder Mystery 2 a avut parte de o proiecție specială în prezența distribuției, la Turnul Eiffel din...

Ieri, 16 martie, Netflix a găzduit o proiecție cu totul specială a filmului Murder Mystery 2, la Tur...

Cadoul muzical pe care RUBY l-a pregătit în luna februarie: „Paris”

După single-ul realizat în colaborare cu Alex Velea, RUBY ne suprinde de data aceasta cu „Paris”, o ...