Un studiu a demonstrat că petrecerile te ajută să trăiești mai mult

CoolNews, Viral
share

Un proiect de cercetare făcut de specialiști de la universitatea Deakin din Victoria, Australia a ajuns la concluzia că muzica live îi face pe oameni mai fericiți.

Studiul a fost efectuat de Patrick Fagan, un expert în științe comportamentale la universitatea Goldsmith din Londra. Rezultatele studiului au arătat că oamenii care merg la evenimente muzicale live o dată la două săptămâni își pot crește rata de viață cu până la nouă ani.

Studiul se bazează pe ritmul cardiac și teste psihometrice care au arătat  că participanților la studiu le crește nivelul stimei de sine în timp ce aceștia sunt stimulați mental. De asemenea, în doar 20 de minute de dans continuu în timpul unui party îți poți crește nivelul de hormoni buni în corp cu 20%, cam cât 2 cursuri intense de yoga sau cardio.

„Studiul nostru demonstrează impactul profund pe care muzica îl are asupra sentimentelor de fericire, sănătate și bunăstare, odată cu participarea la astfel de evenimente”, a declarat Patrick Fagan.

„Combinând toate concluziile noastre am ajuns la o rețetă ce presupune un concert la două săptămâni, ceea ce ar putea deschide calea unei vieți lungi și prospere.”, a mai transmis Fagan.

 

Articole similare

[BREAKFAST] Frisson – fiorul muzicii și al emoției pure

Ai simțit vreodată un fior care ți-a trecut pe șira spinării atunci când ai ascultat o piesă care te...

[BREAKFAST] Vinul – prieten sau dușman? Studiul care va schimba modul în care privim alcoolul

Un experiment de proporții are loc în Spania și promite să aducă, în sfârșit, răspunsuri clare într-...

Will Smith revine în muzică după 20 de ani cu albumul „Based on a True Story”

Will Smith revine în industria muzicală cu lansarea albumului "Based on a True Story" pe 28 martie 2...