Un bărbat din Arad a fost rugat de jandarmerie să rămână martor, iar apoi a fost amendat cu 10.000 de lei

NEWS
share

Un bărbat din Arad care se afla pe stradă şi a fost solicitat de jandarmi să asiste ca martor la o procedură de afişare a unui proces verbal, a fost amendat şi el cu 10.000 de lei, după ce s-a constatat că în baza de date figura ca persoană aflată în autoizolare la domiciliu, scrie Agerpress.

„Un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu a depistat, pe o stradă din municipiul Arad, un bărbat de 37 de ani care nu a respectat măsurile de izolare la domiciliu, impuse de autorităţile competente, în urma întoarcerii acestuia dintr-o ţară aflată în zona galbenă de risc. Bărbatul a fost depistat în urma efectuării unor activităţi procedurale de afişare a unui proces verbal de contravenţie. Acestuia i-a fost solicitat să asiste, în calitate de martor, la activitatea respectivă, iar în urma stabilirii identităţii, jandarmii au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de tip ‘coronavirus asociat’ şi avea obligaţia legală să stea în izolare la domiciliu 14 zile”, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, de Jandarmeria Arad.

Jandarmii au considerat că arădeanul se afla „la o distanţă apreciabilă de domiciliul declarat”, astfel că i-au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Totodată, bărbatul a fost amendat cu 10.000 lei, pentru nerespectarea perioadei de izolare la domiciliul declarat.

Articole similare

[BREAKFAST] Amenda primită de un șofer după imaginile surprinse de o cameră dotată cu inteligență ar...

Un șofer din Olanda a avut un șoc atunci când a primit o amendă de 380 de euro, după ce o cameră dot...

[BREAKFAST] Donald Trump şi-a lansat propria linie de încălţăminte, la o zi după amenda cu 355 de mi...

Pantofi aurii cu talpă înaltă, cu un detaliu al steagului american pe spate, sunt vânduţi sub numele...

[BREAKFAST] Amendă de 20.000 de lei pentru un sibian care a tăiat teiul de lângă curtea lui. A încer...

Un sibian care a tăiat teiul din apropierea curții lui, aflat pe spațiul public, a primit o amendă d...