România a trăit din nou emoțiile finalei Eurovision Song Contest, cea mai mare competiție muzicală din lume, în direct la TVR 1 și TVR Internațional!
wrs, reprezentantul nostru în concurs, a dus „Llamame” pe locul al 18-lea în clasamentul final ESC 2022, cu un total de 65 de puncte.
https://www.youtube.com/watch?v=nPpuwy79sHs
„Sunt recunoscător şi mândru pentru acest moment. Recunoscător celor care au fost alături de mine, în echipa României, şi mândru pentru că am muncit extrem de mult şi am reuşit să-mi reprezint ţara la nivel înalt! La fel ca orice sfârşit, este un nou început. Am numeroase proiecte în lucru, dar aventura Eurovision va rămâne mereu un moment special în inima mea. Vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi!”, a declarat wrs la finalul evenimentului.
Energia și vocea lui wrs, piesa și coregrafia impecabile, culoarea show-ului României au ridicat sala în picioare, publicul cântând și dansând pe ritmurile „Llamame”:
„Fanii Eurovision au fost alături de noi. Am simţit asta încă de la primele repetiţii, iar în ultimele zile, mai mult decât oricând . Bucuria noastră a fost enormă în momentul în care am auzit un vuiet puternic iar arena a explodat încărcată de energia și determinarea lui wrs și a dansatorilor!”, a declarat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision 2022.
„Mulţumesc echipei alături de care am reuşit performanţa propusă: calificarea în finală!”, a adăugat Iuliana Marciuc.
Ediția cu numărul 66 a concursului Eurovision Song Contest s-a încheiat cu victoria Ucrainei, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania” (631 de puncte).
https://www.youtube.com/watch?v=F1fl60ypdLs
Podiumul a fost completat de Marea Britanie, cu „SPACE MAN” interpretată de Sam Ryder (466 de puncte) şi de Spania, cu „SloMo”, interpretată de Chanel (459 de puncte).
Clasamentul final Eurovision 2022
- Ucraina: Kalush Orchestra – Stefania
- Marea Britanie: Sam Ryder – SPACE MAN
- Spania: Chanel – SloMo
- Suedia: Cornelia Jakobs – Hold Me Closer
- Serbia: Konstrakta – In Corpore Sano
- Italia: Mahmood & Blanco – Brividi
- Republica Moldova: Zdob şi Zdub & Frații Advahov – Trenulețul
- Grecia: Amanda Georgiadi Tenfjord – Die Together
- Portugalia: MARO – Saudade, Saudade
- Norvegia: Subwoolfer – Give That Wolf A Banana
- Regatul Țărilor de Jos: S10 – De Diepte
- Polonia: Ochman – River
- Estonia: Stefan – Hope
- Lituania: Monika Liu – Sentimentai
- Australia: Sheldon Riley – Not The Same
- Azerbaidjan: Nadir Rustamli – Fade To Black
- Elveția: Marius Bear – Boys Do Cry
- România: WRS – Llámame
- Belgia: Jérémie Makiese – Miss You
- Armenia: Rosa Linn – Snap
- Finlanda: The Rasmus – Jezebel
- Cehia: We Are Domi – Lights Off
- Islanda: Systur – Með Hækkandi Sól
- Franța: Alvan & Ahez – Fulenn
- Germania: Malik Harris – Rockstars