TWENTY ONE PILOTS & STRANGER THINGS, un performance surpriză la festivalul Electric Castle

CoolNews
share

 Twenty One Pilots, unul dintre headlinerii ediției de anul acesta a festivalului Electric Castle, și-a început concertul cu un moment surpriză în colaborare cu serialul STRANGER THINGS, produs de Netflix. Fanii s-au bucurat de una dintre cele mai populare melodii, Heathens, transpusă în universul STRANGER THINGS și interpretată live de trupă pentru prima dată în România.

Conceptul s-a bazat pe una dintre cele mai importante teme din STRANGER THINGS: faptul că muzica are puterea de a salva oamenii, pentru că le poate declanșa cele mai frumoase amintiri și poate reprezenta astfel o ieșire din capcana lui Vecna. Unul dintre cele mai înfricoșătoare personaje din serial, Vecna, ​​este o creatură nemiloasă care poate controla mințile și trupurile celorlalți.

Mai mult decât atât, temele și versurile trupei acoperă subiecte similare cu cele care se regăsesc și în serial, spre exemplu: provocările maturizării, apartenenței și a acceptării sociale, dar și felul în care facem față emoțiilor. Cele două lumi sunt cu adevărat conectate, iar fanii au observat asemănările dintre piesele trupei și melodia tematică a serialului.

Momentul special a început cu proiecția celebrei scene din serial care ilustrează personajul Vecna  în timp ce încearcă să o tragă pe Max către Lumea Răsturnată. Mai apoi, publicul a văzut pe ecran mesajul: muzica are puterea de a salva pe toți. În timp ce melodia tematică din STRANGER THINGS rula în continuare, trupa a început să cânte melodia Heathens din repertoriul propriu.