Trupa Golan lansează piesa „Ride On” și anunță lansarea materialului – „III”

CoolNews, Muzică
share

Golan, unul dintre cele mai vibrante și inovatoare proiecte românești, lansează noul single „Ride On”, care face parte de pe cel de-al doilea EP al trupei – „III”.

Noul material reprezintă o continuare a călătoriei lor artistice, reprezentând o combinație îndrăzneață de sunete și emoții care vor captiva ascultătorii într-un mod unic și memorabil, prin intermediul muzicii lor electrizante.

EP-ul electro conține patru piese în stilul caracteristic trupei și reprezintă o explorare a diversității sonore și muzicale a trupei Golan. De asemenea, așa cum au obișnuit publicul, toate piesele regăsite pe EP sunt compuse și produse de membrii trupei, Mihai Ristea și Alexandru Burcea.

În Ianuarie 2023, Golan a lansat EP-ul „2” ca o continuare a celor doua albume de studio, „1” și „Intro”.

Golan are numeroase live-performance-uri, iar de-a lungul timpului a participat alături de Parov Stelar în cadrul turneului lor european și la festivaluri cunoscute la nivel internațional cum ar fi Sziget Festival, Frequency Festival, Europa Vox, Releaste Atena, Electric Castle, Untold, Saga, Eurosonic și multe altele.

Articole similare

Golan face echipă cu Valeria Stoica și lansează piesa „75” (VIDEO)

Trupa Golan revine cu piesa electro „75”, în colaborare cu Valeria Stoica. „75” face parte din al...

Electric Castle 2021: EC_Special anunță un lineup eclectic

EC_Special, un alt fel de festival creat de organizatorii Electric Castle pentru 2021, înseamnă 10 z...

Lineup-ul Summer Well 2021

În lineup-ul ediției din 2021 al festivalului Summer Well - The Limited Edition au fost deja anunțaț...