Știați că în București există un fel de triunghi al luxului imobiliar absolut, care nu are nicio legătură cu așa-numitul „Kilometru 0” al orașului sau cu zonele rezidențiale nou-nouțe, îmbrăcate în sticlă?
Potrivit expertului imobiliar Eduard Uzunov, construcțiile din acest perimetru cunoscut ca parcelarea Filipescu, apărute la începutul secolului trecut sub numele unora dintre cei mai bogați oameni ai vremurilor și semnătura unor arhitecți de primă mărime, sunt considerate, azi, cele mai valoroase din Capitală. Aici se află și cel mai scump imobil de locuit din România, în valoare de 15.000.000 de euro.
În prezent, acest triunghi al luxului imobiliar, în care predomină construcțiile în stil neoromânesc, eclectic francez, modernist-cubist, modernist cu elemente Art-Deco sau eclectic mediteraneean, realizate după Primul Război Mondial se întinde, de la Bulevardul Aviatorilor, de la câțiva pași de Guvernul României, până la Piața Dorobanți și cuprinde, total sau parțial, Aleea Modrogan, Aleea Alexandru ori străzile Atena, Rabat, Ing. Ermil Pangratti, Tirana, Praga, Ankara sau Emile Zola.
„Aici se află unele din cele mai bine cotate vile din București, precum și cel mai scump imobil de locuit, aflat pe piață la prețul de 15 milioane de euro. Zona a fost în atenția investitorilor și în ultimul an, ei înțelegând că, în vremuri de criză, imobilele de acest fel, arta și obiectele de valoare sunt cele mai bune modalități de a bate inflația. Casele din fostul Parc Filipescu, care poartă încă numele celor care le-au costruit – Filipescu, Ion Manu, Dulberg, Cantacuzino, Oteteleseanu, Grigorescu și multe alte nume cu însemnătate -, au fost și vor rămâne valoroase, ca și pământul pe care au fost ridicate”, a declarat Eduard Uzunov, fondatorul Regatta.
În secolul XIX, fosta moșie de vară a Filipeștilor, care avea ca puncte de reper capătul Podului Mogoșoaiei și începutul drumului spre Brașov, era reședința unei singure familii. Parcelarea acesteia, la începutul secolului XX, însă a reprezentat, potrivit istoricilor, cea mai importantă inițiativă antebelică ce a contribuit la extinderea orașului București. „Moșia a fost parcelată și vândută de ultimul urmaș al familiei, Alexandru I. Filipescu, în 1912-1913, sub formă de loturi de diferite mărimi și forme, la prețuri care au permis doar accesul elitelor acelor vremuri și doar în condiții stricte, astfel încât zona să devină un reper al luxului, așa cum existau deja în alte capitale europene.
Planul pe care proprietarul l-a înaintat atunci primăriei avea o compoziție elegantă, cu parcele generoase, care să le permită celor mai valoroși arhitecți ai acelor vremuri, să realizeze proiecte arhitecturale deosebite”, a povestit Eduard Uzunov.
Înainte de vânzare, proprietarul a decis numele aleilor din parcelarea sa, cinstind memoria membrilor familiei Brâncoveanu-Bibescu-Filipescu. Așa au apărut Aleile Alexandru, Vulpache, Elisa Filipescu, Zoe sau Modrogan.
„Autoritatea locală a solicitat ca proprietarul să planteze sute de copaci, să asigure iluminatul aleilor și spațiu suficient pentru aceste străzile din perimetru, de 12 m lățime pentru cele interioare și 14 m lățime pentru cele exterioare. Imobilele care urmau să fie ridicate aici trebuia să fie izolate și aflate la o distanță de cel puțin patru metri față de stradă.
Nici înălțimea nu a fost lăsată la întâmplare, ci au fost aplicate regulile din zona centrală, care nu puteau fi mai mici de 7 și mai mari de 14 m, până la cornișa principală, așa cum a scris istoricul de artă dr. Oana Marinache, în lucrarea „Parcul Filipescu – 100 de ani de arhitectură românească”, realizată pentru Asociația Istoria Artei , cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și Editurii Istoria Artei.
În zona Parcului Filipescu, clădirile pornesc de la câteva sute de mii de euro și pot ajunge la 15 milioane de euro, funcție de suprafața construită, de finisaje, starea imobilului, suprafața terenului și amplasament.
