Timpul unei noi colaborări The Motans x Delia – “Tu O’clock”

CoolNews, Muzică
share

Timpul parcă se oprește când doi artiști precum The Motans și Delia se întâlnesc pentru a cânta împreună. Recunoscuți pentru darul de a emoționa orice ascultător, cei doi artiști de succes vorbesc încă o dată despre o iubire și o relație ideală, despre sentimentul găsirii acelui om cu care să îți împarți tot restul zilelor. E timpul iubirii: “Tu O’clock”. 

Creditele pentru piesă merg către The Motans pentru versuri, către The Motans, Costel Domințeanu și Florian Rus pentru muzică și către Costel Domințeanu (DOMINO) pentru producție.

Cel mai frumos videoclip al anului 2023?  “Tu O’clock” vine însoțită de un videoclip demn de Oscar, desprins ca dintr-un vis, în care cerul și pământul se contopesc, iar timpul stă pe loc. Videoclipul a fost regizat de Bogdan Păun, script de Bogdan Păun și The Motans, DOP Alexandru Mureșan, producție Loops Production și creative & postproduction de NGM.

The Motans este unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale din ultimii ani. Debutând în 2016 cu piesa ,,Tu”, artistul a ajuns repede la inima publicului, prin hituri precum ,,Versus”,  „Weekend”, „Poem”, „Jackpot”, „August” sau „Înainte să ne fi născut”. Lansările sale ocupă constant topurile radio, primele sale două albume, “My Gorgeous Drama Queen (2018)” și “My Rhythm & Soul (2020)” s-au vândut în mii de exemplare fizice, iar cel de-al treilea, lansat în 2022, “Great Expectations”, este în plină ascensiune. Colaborarea sa alături de Irina Rimes, pentru piesa ,,Gata de zbor”, se bucură atât de susținerea fanilor, cât și de cea a radiourilor. După lansarea EP-ului “Midnight Gems”, în care The Motans a colaborat cu nume sonore din sfera muzicii urbane, artistul a lansat “Rehab”, un EP conceptual care privește și analizează dragostea prin intermediul a diverse adicții. Mai mult decât atât, colaborarea alături de Killa Fonic pentru piesa ,,Stesun”, a fost în Top 100 Radio Airplay și în Top 100 Shazam România, iar colaborarea cu EMAA pentru ,,La ce te gândești” a fost în Top 50 Radio Airplay.

Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri compuse de ea însăși, Delia este constant pe cele mai înalte poziții din topurile muzicale prin zeci de hit-uri lansate în peste 20 de ani de activitate. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei sold out de la Sala Palatului: “Deliria”, “Psihedelia”, “Acadelia”, show-urile în aer liber de la Verde Stop Arena: ”Cum era” și ”Rockadelia” sau evenimentul exclusivist “Delia’s Winter Wonderland” de la Teatrul Național din București prin care mereu surprinde cu cele mai creative idei. Delia marchează un an plin din punct de vedere muzical, mai ales prin lansarea albumului „FLEX”, material pe care se regăsesc piese precum ”Fără Te Merau” cu Connect-R, ”Lololo”, ”Sirena Apelor” și ”SKNDL” alături de HVNDS.

Articole similare

Delia, pentru prima dată în turneu în Statele Unite ale Americii

Delia este în Statele Unite ale Americii pentru prima dată unde va susține 3 concerte după cum urmea...

The Motans și Andra colaborează pentru prima dată - ,,Înapoi în viitor”

Piesa ,,Înapoi în viitor" este o explozie de emoție și pasiune, în care The Motans și Andra se unesc...

The Motans și Deliric s-au plimbat prin „București” și au ajuns la Breakfast

Ingredientele unei dimineți perfecte? Pentru unii energie debordantă, un mic dejun copios, bună disp...