The Urs lansează videoclipul oficial al piesei „Apa”, în colaborare cu Shift

CoolNews, Muzică
share

The Urs lansează videoclipul oficial al piesei „Apa”, în colaborare cu Shift, fapt care marchează și începutul colaborării artistului cu label-ul ATOM. 

„Apa” este o piesă pop de dragoste, o declarație emoționantă de la el pentru ea, care provoacă trăiri intense pentru oricine o ascultă. Piesa a fost compusă de cei doi artiști interpreți, produsă de The Urs, alături de Shift, Vlad Lucan și Runnix, iar versurile au fost scrise de The Urs cu Shift.

Ideea piesei mi-a venit într-o seară când mă uitam cu iubita mea la un documentar despre apă. De acolo am extrapolat și am compus refrenul, iar apoi restul a venit de la sine. Este o piesă dragă sufletului meu, care sper că a ajuns și la inimile voastre”, a declarat The Urs.

Videoclipul piesei este unul de imagine, care este construit în jurul poveștii unui cuplu; a fost regizat și filmat de Bogdan Daragiu, iar de producție s-a ocupat Arkomo.

Inițial aveam o altă viziune asupra clipului, dar apoi l-am întâlnit pe Bogdan Daragiu, cu care am rezonat din prima și care a reușit să mă facă să mă simt confortabil pe set, deși eram pentru prima oară în poziția de a filma un videoclip. Îmi place foarte mult ce a ieșit în final. Enjoy!”, a mai declarat artistul.

Lansarea videoclipului oficial al piesei marchează și începutul colaborării lui The Urs cu ATOM, casa de producție care a produs hituri ca ‘Diggy Down’ și ‘Nirvana’ pentru Inna, ‘Lock My Hips’ pentru Karmen, ‘Supereroi’ pentru Andra, ‘Maraton’ pentru The Motans, ‘Manele’ și ‘Salcâmii’ pentru Spike sau ‘Retrograd’ pentru DJ Project ft. Andia. ATOM reprezintă artiștii Andia, Spike și Alexia Astelian.

Marian Dorobanțu a descoperit piesa pe Tik Tok și apoi a urmat o serie de discuții între noi în urma cărora mi-am dat seama că îmi place viziunea lui pe termen lung și modul în care vede că se pot face lucrurile cu un proiect de artist. Am încredere în noua echipă din care fac parte și sunt sigur că vor urma doar lucruri frumoase pentru The Urs”, a declarat artistul.

The Urs, pe numele său real Scurtu Gheorghe, s-a născut în Republica Moldova și are 28 de ani. Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată de către mama sa, care era pasionată de vioară. Așa a devenit și el curios de chitară și de muzica rock, ceea ce a făcut ca The Urs să plece în clasa a8-a în Moscova să lucreze în construcții pentru a strânge banii pentru o chitară electrică. Câțiva ani mai târziu, în urma unei fracturi la picior care l-a mobilizat, l-a făcut pe The Urs să stea în studio și să înceapă să facă diferite instrumentale. În 2013 a lansat prima lui piesă, sub un alt nume, iar de atunci munca și perseverența l-au adus în punctul în care este astăzi.

Articole similare

The Urs lansează „Haita”, un nou single de pus pe repeat

Artistul în ascensiune The Urs ne îndeamnă să explorăm adâncurile inimii cu lansarea noului său sing...

După succesul piesei „Tărâmul interzis”, The Urs revine cu o nouă piesă de pus pe repeat, „Noapte de...

The Urs lansează „Noapte de noapte”, un cântec captivant și plin de energie, o călătorie muzicală pr...

The Urs lansează o declarație de iubire absolută, piesa „Tărâmul interzis”

The Urs lansează oficial single-ul „Tărâmul interzis”, o declarație absolută de iubire, o piesă ce e...