ANPC, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a anunţat marţi că a demarat verificări asupra platformelor de cumpărături online Temu şi Shein, în urma unor posibile practici comerciale incorecte. Comisarii ANPC recomandă clienţilor să se informeze temeinic înainte de a efectua achiziţii pe aceste site-uri.
Verificările vizează respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor şi a normelor privind siguranţa produselor. Printre aspectele investigate se numără autenticitatea reducerilor, practicile agresive de vânzare, dar şi alte aspecte legate de siguranţa produselor.
În contextul acestor verificări, ANPC îndeamnă clienţii să fie atenţi la caracteristicile produselor, la preţurile afişate, costurile de livrare, precum şi la informaţiile despre comerciant şi modalităţile de plată disponibile.
Totodată, consumatorii sunt sfătuiţi să consulte cu atenţie secţiunea „Termeni şi condiţii” a site-ului înainte de a finaliza o achiziţie. Este important ca aceştia să verifice existenţa informaţiilor corecte şi complete privind datele de identificare ale comerciantului, caracteristicile esenţiale ale produsului, preţul final inclusiv cu taxe, costurile de livrare, modalităţile de plată şi de livrare, precum şi perioada de valabilitate a ofertei.
În cazul în care întâmpină probleme în timpul achiziţiilor online, clienţii sunt încurajaţi să încerce să soluţioneze direct situaţia cu operatorul economic. Dacă aceasta nu este posibilă, pot să se adreseze Direcţiei de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din cadrul ANPC sau, în cazul operatorilor cu sediul în alt stat european, pot contacta Centrul European al Consumatorilor din România.
ANPC subliniază că în lipsa unei soluţionări amiabile, clienţii pot formula reclamaţii pe platforma online a instituţiei. Comisarii ANPC reamintesc că respectarea drepturilor consumatorilor şi a normelor legale în domeniu reprezintă o prioritate şi încurajează transparenţa şi corectitudinea în relaţia comercianţi-consumatori.
sursa foto: Shutterstock