Tehnologia VR ajută copiii cu autism

NEWS
share

Proiectul Digital Therapy for Autism – ABA prin VR pentru integrarea copiilor cu autism în societate este acum funcțional în cele două centre Autism Voice din București.

Peste 170 de copii cu vârsta de peste 4 ani vor avea acces la cea mai modernă formă de tehnologie în terapie ABA pentru integrare socială.

Cu o valoare de 45.000 de euro, proiectul este finanțat prin programul RO SMART – Țara lui Andrei al OMV Petrom.

Digital Therapy for Autism propune să îmbunătățească recuperarea și integrarea copiilor cu autism și alte tulburări de dezvoltare prin digitalizarea și transpunerea în realitate virtuală (VR) a terapiei ABA (Applied Behavior Analisys) aplicate acestora. Prin această tehnologie, atât specialiștii în terapie ABA, cât și copiii și familiile acestora nu vor mai avea obstacole în ceea ce privește expunerea la medii, stimuli sau situații sociale noi. Realitatea virtuală poate crea cu 50% mai puțin efort orice situație, stimul sau experiență necesare pentru recuperarea copilului cu tulburări.

Copiii și tinerii cu autism aflați în terapie în cele două centre Autism Voice vor reuși să depășească probleme sociale și emoționale grave (temeri/fobii, tulburările de comunicare, anxietatea, depresia, bipolaritatea) și să accelereze aplicarea planului de intervenție cu 50% mai repede, iar pe plan național, indirect, pe termen lung, va ajuta orice copil/tânăr cu autism sau părinte/terapeut prin oferirea de acces gratuit către „prima librărie de experiențe VR pentru autism din România”.

Acest proiect este primul program de acest gen oferit copiilor cu autism, în contextul în care tehnologia VR a fost inclusă cu succes în tratamentele pentru autism în SUA, țările Europei de Nord-Vest și Japonia încă din anii ’90.

“Suntem încântați de faptul că am reușit să dezvoltăm proiectul precum a fost gândit de la început. În ciuda contextului social în care ne aflăm demarăm acum faza de implementare în beneficiul copiilor noștri din centre și, sperăm, a tuturor celor din țară.

Ceea ce am reușit să gândim și să realizăm în parteneriat cu Agenția Ideologiq reprezintă o premieră. Integrarea copiilor cu tulburări este, în fapt, cea mai dificilă parte din parcursul recuperării acestora. Acum avem posibilitatea de a-i expune la acțiuni și activități de zi cu zi, fără să mai existe riscuri.

Copiii se pot obișnui prin VR cu contexte sociale cotidiene, cum ar fi mersul cu metroul, mersul la cumpărături, fără să le mai creeze frustrări, urmând ca apoi să iesim și în mediile naturale și să urmărim integrarea. Suntem ferm convinși că până la finalul anului, când vom avea primele rezultate în urma implementării proiectului, acestea vor vorbi de la sine, iar studiul pe care îl vom realiza va fi edificator în acest sens.”, a declarat Anca Dumitrescu, Președintele Autism Voice.

Pentru acest proiect, Ideologiq România, compania care s-a ocupat de soluția tehnică a proiectului, a dezvoltat și produs cinci experiențe interactive de realitate virtuală și șase kit-uri de realitate virtuală. Din cele cinci experiențe create, două au componente de interactivitate și trei sunt pe model recompensă. Concret, copiii trebuie să parcurgă cu succes primele două experiențe de interactivitate, pentru ca ulterior să aibă acces și la experiențele care îi recompensează.

Prima experiență de realitate virtuală interactivă de care vor avea parte copiii este creată în cadrul unui hypermarket (Cora Sun Plaza). Copiii vor avea de parcus interiorul magazinului, care este modelat și programat în totalitate de către echipa Ideologiq. În cadrul experienței, copilul vizualizează un film 360 realizat în interiorul magazinului, iar apoi interacționează cu mediul de realitate virtuală. Copilul va fi îndrumat să aleagă un produs de pe raft, să îl pună în coșul de cumpărături, apoi pe banda casei de marcat, pentru a-l scana, oferind astfel posibilitatea terapeutului de a crea diferite jocuri, diferențiate în funcție de vârstă (se poate juca pe culorile produselor sau pe împărțirea lor pe diferite categorii, sau pot efectua calcule matematice de adunare, scădere etc.).

Cea de-a doua experiență interactivă de realitate virtuală este creată la stația de metrou și începe cu interacțiunea copilului cu metroul și cartela de acces (acesta trebuie să își achiziționeze o cartelă și să o introducă în aparatul de taxat). Pasul următor este coborârea în subteran și călătoria propriu zisă, iar din acel moment copilul va putea vedea un film 360 – o adevărată călătorie cu metroul.

Experiența de tip recompensă este destinată premierii copiilor care au trecut cu succes de primele două contexte și cuprinde o activitate într-o rachetă modelată de către echipa Ideologiq. Cu ajutorul acesteia se pot accesa diferite filme 360 cu situații cum ar fi zborul cu parapanta, zborul la bordul unui avion, sau plimbarea cu un roller-coaster.
Pentru a putea realiza acest proiect folosind detalii cât mai apropiate de o experiență uzuală, Cora România și Metrorex România s-au alăturat proiectului. Astfel, echipa Ideologiq a realizat filmări direct în trenurile de pe Magistrala 1 și respectiv, în complexul Cora Sun Plaza.

Kiturile de Virtual Reality (VR)
sunt create special pentru acest proiect și oferă terapeuților posibilitatea de a observa în timp real exact ceea ce văd copiii în căștile de VR (Oculus Rift S), ghidându-i și oferindu-le susținere în parcurgerea cu succes a experiențelor. Modul de folosire a dispozitivelor este unul cât se poate de simplu și sigur, având un sistem plug&play, cu o mobilitate sporită.

„Au fost opt luni pline în care am lucrat cu drag la acest proiect și ne bucurăm că am reușit să dezvoltăm un sistem atât de util copiilor care suferă de aceste afecțiuni. Am ales ca experiențele să aibă componente modelate 3D, cu ajutorul cărora terapeuții asociației să îi ghideze pe copii, dar și o componentă reală, adusă în mediile VR cu ajutorul filmărilor 360. Astfel, se poate spori intenția de desensibilizare, prin includerea unor situații cu care copiii se pot întâlni în orice moment al zilei.”, spun Adrian Ichim și Adrian Apostol, Fondatori Ideologiq.

„Digital Therapy for Autism este un proiect la care am lucrat cu inima. M-am implicat total la fiecare pas deoarece știam că rezultatul final o să aducă zâmbete pe fețele copiilor aflați în terapie în centrele asociației Autism Voice.”, adaugă Andra Cenușă, Account Director Ideologiq.

Articole similare

Mulțumim pentru cei 10.000 de lei donați pentru Autism Voice la DOCShow!

Pentru că a fost ultima ediție DOCShow din acest an și pentru că trebuia să vă mulțumim că ați fost ...

Ediție specială DOCShow! Peste 20 de invitați au strâns bani pentru copiii cu autism

Pentru că a fost ultima ediție DOCShow din acest an și pentru că trebuia să vă mulțumim că ați fost ...

Adrenalina, un must-have în experiențele alese de români în 2021

Sunt la mare căutare experiențele care provoacă multă adrenalină. Mai ales că activitățile de gen...