Subiecte Evaluare Națională 2021 la Limba română

NEWS
share

A început Evaluarea Naţională 2021 cu proba la Limba şi literatura română. La ora 9:00, elevii care susțin probele la Evaluarea Națională au primit subiectele la Limba și literatura română, iar baremele și subiectele urmează să fie publicate oficial de Ministerul Educației. Între subiecte, notarea unor cuvinte care arată timpul în care se desfășoară acțiunea, stabilirea unei legături între cele două texte, identificarea diftongului sau a cuvintelor derivate.

Elevii de clasa a VIII-a au avut de parcurs două texte la prima vedere – „Pantera neagră” de Sorin Titel și un articol din Dilema Veche, „Falsa generozitate” de Stela Giurgeanu. Elevilor li s-a cerut t să asocieze fragmentul din „Pantera neagră” de Sorin Titel cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, în 50-100 de cuvinte, dar și să identifice o legătură între cele două texte, în cel puțin 30 de cuvinte.


Pentru al doilea subiect, elevii de clasa a VIII-a au avut de scris o compunere cu următoarea cerință: ”Imaginează-ți că ai participat la un joc alături de colegii tăi, în curtea școlii. Scrie un text narativ, de cel puțin 150 de cuvinte, în care să prezinți o situație neprevăzută din timpul jocului, inserând o secvență descriptivă și una dialogată”.

131.177 de absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care 12.006 în municipiul București, sunt înscriși pentru susținerea Evaluării Naționale 2021.

Site-ul dedicat publicării rezultatelor este http://evaluare.edu.ro.

Baremele de corectare pentru Limba şi Literatura Română

Calendarul Evaluării Naționale 2021

Între 7 – 11 iunie a avut loc înscrierea elevilor la Evaluarea Națională
22 iunie proba la Limba şi literatura română
24 iunie – proba la matematică
25 iunie – proba la limba și literatura maternă
29 iunie – afișărea rezultatelor la Evaluarea Națională 2021
29 (orele 16:00 – 18:00) – 30 iunie (orele 08:00 – 12:00) pot fi depuse contestații
29 iunie – 4 iulie vor fi soluționate contestațiile
4 iulie – rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2021

FOTO: Green Chameleon/Unsplash

Articole similare

Rezultatele la Evaluarea Națională 2021, publicate

Emoțiile pentru cei care au susținut Evaluarea Națională 2021 se încheie azi pentru cei mai mulți di...

Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2021

Azi este ultima probă la Evaluarea Națională 2021, cea la limba maternă. Rezultatele de la Evaluarea...

Evaluarea Națională 2021: Un elev a fost dat de gol de un mesaj RO-Alert că are telefonul la el

Joi, la proba la matematică de la Evaluarea Națională, pentru tentativă de fraudă au fost eliminaţi ...