STUDIU: Filmele și cărțile, principalele ”ajutoare” pentru moral în timpul pandemiei COVID-19

NEWS
share

Agenția de comunicare Republika prezintă impactul pe care criza pandemică COVID-19 îl are și îl va avea asupra consumatorilor din România. Studiul arată schimbarea anumitor obiceiuri de consum ale românilor precum și adaptarea acestora după terminarea stării de urgență, pentru a ajuta brandurile să răspundă corespunzător contextului global, cu măsuri locale.

Aproape 30% din cei intervievați au declarat că îi ajută să facă cumpărături online pentru a avea o dispoziție mai bună, pe 68% îi ajută filmele și aproape 50% din români au găsit dulciurile, snacks-urile și cafeaua ca soluție potrivită în această perioadă.

50% dintre românii participanți la studiul Republika declară că sunt afectați din punct de vedere financiar de starea de urgență.

În privința obiceiurilor de consum, 60% din românii intervievați au declarat că vor susține mult mai mult în viitor producătorii locali de alimente. 30% vor cumpăra mai mult online în viitor produse de igienă și îngrijire personală, cât și pentru curățenie.

Electrocasnicele au fost și ele menționate de 29%, iar respondenții au fost în preponderență bărbați, pe când pentru haine și accesorii, în preponderență femeile (aproape 60%) vor continua să cumpere online aceste produse.

La 54% dintre români au intervenit schimbări în ceea ce privește locul de muncă. Cele mai mari schimbări sunt legate de faptul că lucrează de acasă (34.8%) și că li s-a redus programul de muncă – 23.9%, iar 14.3% erau deja în șomaj tehnic la finalul lunii martie.

„În această perioadă, mai mult ca niciodată, schimbările majore au loc cu o viteză pe care mulți nu ne-am imaginat-o posibilă. Companiile trebuie să țină pasul mai mult ca oricând cu tot ce se întâmplă, iar brandurile se adaptează din mers pentru a-și menține sau a-și consolida relația cu publicul țintă.

Întoarcerea la noul normal (perioada de după încheierea stării de urgență) va însemna pentru multe branduri o cursă nebună pentru recuperarea volumelor pierdute în aceste luni. Cei care vor ști cum să răspundă nevoilor și dorințelor românilor, care vor avea deja direcții clare de acțiune și de comunicare vor fi avantajați în această cursă.” a declarat Ștefania Kadima, managing partner Republika.

Sondajul omnibus a fost realizat la comanda Republika în perioada 26 – 31 martie pe un eșantion de 1000 de români din toată țara, cu vârste între 18 și 65 ani, și prezintă impactul contextului actual asupra acestora, schimbările de comportament de consum, dar și ceea ce românii își doresc în perioada imediat următoare după terminarea stării de urgență. Marja de eroare a studiului este de 3%, cu un procentaj de încredere de 95%.

Articole similare

[BREAKFAST] Oficial ne merge bine, dar declarăm că NU! Peste 70% din români cred că lucrurile în țar...

Oficial ne merge bine, dar declarăm că NU! Peste 70% din români cred că lucrurile în țară merg înt&g...

AVATAR: THE LAST AIRBENDER, încă două sezoane! Cele patru elemente se reunesc pentru a anunța contin...

În timp ce fanii din întreaga lume sărbătoresc seria AVATAR: THE LAST AIRBENDER cu meme-uri și explo...

Oscar 2024: 6 filme nominalizate pe care le poți vedea pe Netflix

Pe data de 10 martie, lumea cinematografiei se pregătește pentru una dintre cele mai prestigioase ce...