//DCM TAGS Advertisement
//DCM TAGS Advertisement

Studenţii cer Guvernului oprirea demersurilor care le limitează dreptul privind transportul gratuit

CoolNews, Viral
share

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită actualei coaliţii de guvernare oprirea tuturor demersurilor prin care se limitează drepturile studenţilor privind transportul gratuit cu trenul şi acordarea burselor.

„Gratuitatea la transportul feroviar intern acordată de statul român studenţilor înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă la instituţiile de învăţământ superior acreditate reprezintă una dintre facilităţile cu cel mai mare impact asupra calităţii vieţii studenţilor. În contextul dimensiunii sociale a educaţiei, această măsură constituie unul dintre mecanismele de implementare a unor politici publice ce vizează echitatea în învăţământul superior, care contribuie la creşterea numărului de studenţi din medii socio-economice defavorizate.

În plus, prin această facilitate, se încurajează mobilitatea studenţilor, atât pentru schimburi de experienţă între centrele universitare, cât şi pentru a lua parte la diferite manifestări artistice, culturale, sportive sau ştiinţifice, desfăşurate în diverse oraşe ale ţării”, spune într-un comunicat Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR)

Poziția vine după ce Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a confirmat într-o conferință de presă faptul că se gândește la o tăiere a beneficiilor pe care studenții le au pe calea ferată.

 

 

Articole similare

Studenți din toată țara trag un semnal de alarmă privind hărțuirea în universități: „Nu-i lăsa să-ți...

Într-un context în care universitățile ar trebui să fie spații sigure pentru studenți, Alianța Națio...

Explozia chiriilor în marile orașe universitare: unde prețurile depășesc 1.000 de euro pe lună

Odată cu debutul noului an universitar, piața chiriilor din România se confruntă cu o creștere abrup...

Suceava: Peste 550 de reprezentanți ai studenților din toată țara discută despre interesele, problem...

Ieri, 08.08.2024, a avut loc deschiderea oficială a celui mai mare și complex eveniment studențesc d...