Știai asta despre Oceane?

CoolNews
share

Înainte de Ziua Mondială a Oceanelor, marcată pe 8 iunie, pe virginradio.ro vrem să te ajutăm să descoperi mai multe despre oceane și să înțelegi de ce The Ocean is Everybody’s Business!

Oceanele nu sunt poluate numai cu grămezi de deșeuri plutitoare, ci și cu microparticule invizibile de plastic, prezente în pneuri și veșminte sintetice, care afectează ecosistemul și sănătatea. Cu cât suntem mai indiferenți la ceea ce se întâmplă în apele noastre, cu atât problema devine mai mare și va fi mai greu de rezolvat. Dar până la ora de ecologie, am făcut o listă de informațiii interesante despre oceane pentru fanii ”știați că”.

Viteza sunetului în apă

În jurul anului 1660, omul de ştiinţă englez Robert Boyle a dovedit faptul că undele sonore au nevoie de un mediu prin care să se propage pentru a transmite sunetele la distanţă. Altfel spus, în vid sunetele nu se propagă. Boyle a folosit un clopoţel plasat într-o incintă închisă şi etanşă din care aerul putea fi scos treptat. A observat că pe măsură ce aerul părăseşte incinta respectiv, sunetul scos de clopoţel devine din ce în ce mai slab, până la atenuarea totală.

Așa că, dacă nu știai până acum, în apă viteza sunetului în apă este de 1,482 metri pe secundă, dacă facem măsurătoarea la 20 de grade Celsius. Asta este aproape de cinci ori mai mult decât în aer. Doar că pentru a determina viteza sunetului în apă mai trebuie să iei în calcul și alte variabile, ca să dai răspunsul corect. Viteza sunetului în apă depinde de presiune (deci și adâncime), temperatură – aproximativ 4 m/s la 1 °C, salinitate – aproximativ 1 m/s la 1‰. Înainte de a da un răspuns rapid cnd cineva te întreabă care este viteza sunetui în apă, asigură-te că nu îți întinde vreo capcană pe undeva și ia în calcul toate variabilele.

Mediul
Viteza sunetului (metri/secundă)
Aer la 00C 331
Aer la 200C 343
Heliu la 00C 965
Mercur 1452
Apă la 200C 1482
Plumb 1960
Lemn de stejar 3850
Fier 5000

Cât de caldă este apa?

Apele de adâncime sunt omogene cu variaţii minore ale temperaturii.Cu cât ești mai aproape de Ecuator, cu atât apa e mai caldă, ajungând până pe 27° Celsius.  La Poli, apa la suprafață ajunge la o temperatură medie de -2° Celsius. Logic, nu?

Cantitatea totală de apă evaporată din oceane într-un an este echivalentă cu un strat de 1 m grosime, valoare care se reîntoarce sub forma precipitaţiilor şi a apei continentale. Din acest motiv se păstrează o stare generală de echilibru în timp îndelungat.

Temperatura apei a crescut și crește constant de câțiva ani buni, ceea ce e tare rău pentru noi și Pământ.

97% din toată apa planetei se găseşte în oceane şi numai o mică parte este bună de băut. Dacă nivelul apelor ar creşte cu 3 metri, oraşe precum Londra, New York sau Veneţia ar fi sub apă.

Doar că schimbările de climă care apar pe fondul acţiunilor oamenilor determină o creştere îngrijorătoare a temperaturii apei din adâncurile mărilor şi oceanelor, după cum arată o analiză a cercetătorilor de la Centrul American de Cercetare Atmosferică. Apele din adâncuri preiau o cantitate însemnată de căldură, mult mai mare decât au estimat anterior specialiștii, ceea ce determină o scădere a nivelului de căldură de la suprafaţa Pământului, notează oamenii de ştiinţă. Fenomenele meteorologice extreme, precum uraganul El Niño, pot contribui la încălzirea apelor din adâncime. În 1998, pe fondul uraganului s-a atins un nivel record de temperaturi ridicate din cauza căldurii eliberate de ocean în atmosferă.

Oceanele fără viață?

150.000 de mile marine pătrate sunt complet lipsite de viaţă. Cantitatea de gunoi aruncată anual în apa oceanelor este de trei ori mai mare faţă de cantitatea de peşte prins. Înlocuim practic flora și fauna marină cu gunoaiele noastre, ceea ce ne care ucide viitorul.

Flotele mondiale de pescuit în ocean depășesc an de an de două sau chiar trei ori nivelul admisibil legal, după cum atrag atenția numeroase ONG-uri ecologiste.

În acest context, savanţii prognozează dispariţia aproape a tuturor peştilor din oceane până în anul 2050. Dacă nu ne decidem să facem ceva acum.

De asemenea, între 70-80% din oxigenul atmosferic este produs în oceane.

The Ocean is Everybody’s Business

Poluarea globală și pescuitul în exces au dus la scăderea drastică a populației majorității speciilor marine. Marea diversitate de viață a oceanelor oferă o mare parte din alimentele cu care ne hrănim, resurse pentru medicamente și alte elemente esențiale, de care avem nevoie pentru a supraviețui.

Oceanele sunt o sursă de hrană pentru milioane de oameni, produce oxigen, reprezintă casa pentru un număr incredibil de mare de vietăți sălbatice, oferă resurse pentru medicamente importante dar și pentru multe altele.

Virgin Radio Romania te invită să te implici și tu în salvarea viitorului – The Ocean is Everybody’s Business!

Articole similare

Facebook începe verificarea informațiilor în România

Facebook împreună cu AFP, un examinator al informațiilor certificat prin Rețeaua Internațională de V...

PE 8 IUNIE, FII PE VAL: FĂ UN GEST CU IMPACT GLOBAL! (P)

În preajma zilei de 8 iunie – Ziua Mondială a Oceanelor - matinalii Bogdan, Shurubel şi Ionuţ au împ...

8 FACTS despre ”Game of Thrones”, în așteptarea Sezonului 8 ”Game of Thrones”

După succesul sezoanelor precedente, așteptările pentru ”Game of Thrones” sunt foarte mari. 32.8 mil...