Statul Român scoate la vânzare un Lamborghini Aventador. Care e prețul de pornire

Viral
share

De mic ai visat să ai un Lamborghini Aventador? Ei bine, acum e mai aproape decât crezi.

Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate scoate la licitație o mașină de lux, confiscată de la persoane cercetate pentru trafic de minori și proxenetism.

Un bolid de acest gen, pe piața mașinilor second-hand pornește de la 280.000 de euro, dar statul român este așteptat să coboare prețul de pornire sub acest nivel.

Agenția anunță că va mai scoate la vânzare în următoare perioadă mașini precum Skoda Octavia, BMW 218D, BMW 216D, Volkswagen Passat, BMW 540D Xdrive, confiscate și acestea.

„În ultimele zile, ANABI înregistrează o creștere a numărului de cauze în care Agenția este sesizată de către procurori și instanțele de judecată în vederea administrării și valorificării bunurilor indisponibilizare în procese penale. ANABI urmează a valorifica prin licitații publice următoarele bunuri: Lamborghini Aventador, Skoda Octavia, BMW 218D, BMW 216D, Volkswagen Passat, BMW 540D Xdrive, precum și 10.608 litri motorina.”, a scris Agenția pe Facebook