Starea de alertă se prelungeşte pe teritoriul României cu încă 30 de zile

NEWS
share

Starea de alertă se prelungeşte pe teritoriul României cu încă 30 de zile, începând cu data de 15 octombrie, potrivit decizie anunțate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Evenimentele private, precum nunți, botezuri, în spațiile deschise și închise pe plan național vor fi interzise, până la scăderea numărului de cazuri, a anunțat Raed Arafat. ”Evenimentele private sunt interzise pe plan național până vom vedea o scădere a cazurilor.”, a precizat șeful DSU.

”În privința teatrelor, cinematografelor și a restaurantelor, când incidența este sub 1,5 la mie vor funcționa la capacitate de 50%, iar între 1,5 la mie și 3 la mie, vor funcționa la 30% și până la ora 23:00. Peste 3 la mie activitatea va fi sistată”, a mai anunțat acesta, în urmă cu puțin timp.

Pentru a se aplica, deciziile CNSU trebuie votate și de Guvern.

În conferința de presă susținută marți seara de la Palatul Cotroceni, președintele a fost întrebat dacă nu consideră că ar trebui instituită, din nou, Starea de Urgență – chiar și numai regional.
Legea privind Starea de alertă oferă instrumentele pentru a gestiona pandemia, a spus Klaus Iohannis, care a subliniat că o propunere privind revenirea la Starea de Urgență trebuie să vină de la experți.

Președintele a cerut guvernanților să crească numărul de paturi din secțiile ATI.

România are în prezent puțin peste 1000 de paturi disponibile la Terapie Intensivă pentru pacienții Covid. Iar azi s-a atins un nou record, cu 651 de pacienți în stare gravă aflați în secțiile ATI.

„Nu ne putem permite supraaglomerarea spitalelor şi imposibilitatea secţiilor de terapie intensivă de a mai primi şi trata cazurile severe. În acest sens, am solicitat prim-ministrului şi ministrului Sănătăţii să evalueze în timp real necesarul de paturi de la terapie intensivă şi să crească, de fapt, capacitatea secţiilor de terapie intensivă, pentru a fi pregătite şi pentru situaţii mai grave”, a declarat şeful statului.

Klaus Iohannis a afirmat că le-a solicitat premierului Ludovic Orban şi ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, „să evalueze în timp real necesarul de paturi de la terapie intensivă” şi a subliniat că, în contextul pandemiei de COVID-19, „nu ne putem permite supraaglomerarea spitalelor”.

Șeful statului a făcut încă un apel la populație să poarte masca de fiecare dată când ies din casă, în toate spațiile publice.

Articole similare

OFICIAL: Klaus Iohannis vrea să fie șeful NATO

Klaus Iohannis a anunțat marți, la Palatul Cotroceni, că a decis să intre în competiția prntru funcț...

Președintele Ucrainei – Volodimir Zelenski – este primit oficial la Palatul Cotroceni

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns în România. Acesta va avea primele discuții cu pr...

Manifestările dedicate Zilei Marinei sunt în plină desfășurare la Constanța

 La Constanța, sunt în plină desfășurare manifestările dedicate Zilei Marinei! Foarte mulți oamen...