„Spărgătorul de Nuci şi Cele Patru Tărâmuri” – un nou film Disney, plin de elemente spectaculoase, provocatoare şi amuzante

CoolNews
share

O nouă poveste cu încântătoarea Clara, care porneşte într-o aventură fantastică în lumea Celor Patru Tărâmuri, a prins contur la Studiourile Disney, cu ajutorul unei super-echipe de producţie, care a trecut peste momente pline de provocări şi amuzament pentru a da viaţă unor personaje bizare şi unei lumi cu totul ieşite din comun.

Filmul fantastic „The Nutcracker and The Four Realms / Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera în cinematografe pe 30 noiembrie 2018, în format 3D (subtitrat și dublat).

Iată câteva detalii amuzante despre producţie

Cutia muzicală pe care o primeşte Clara cadou a fost inspirată de ouăle Fabergé, fiind foarte delicat creată de designerul Guy Hendrix Dyas şi realizată manual de-a lungul a 10 săptămâni de muncă. Au existat două variante care nu se deschideau şi altele două folosite la cascadorii. Interiorul cutiei ascunde şi o oglindă micuţă.

Cheia lipsă, care îi trebuia Clarei pentru a deschide cutia muzicală şi care e, de fapt, simbolul de intrare în lumea Celor Patru Tărâmuri, este originală, dinţii având o configuraţie specială care, cu ajutorul unor mici magneţi, le permite să se rotească în formă de stea odată ce cheia e introdusă în broască. Au fost create 20 de chei în total, de patru mărimi diferite.

În film apar trei mari motive ornitologice: bufniţa, lebăda şi păunul. Bufniţa e un fel de locotonent pentru Drosselmeyer, lebedele o simbolizează pe mama Clarei, iar păunii sunt un omagiu adus tot ei.

Trei brazi de Crăciun sunt folosiţi în film, unul de aproape 2,5 metri în casa familiei Clarei, al doilea de 5,5 metri la petrecerea dată de Drosselmeyer (interpretat de Morgan Freeman) şi al treilea de 6,5 metri, cu totul spectaculos şi magic, în lumea Celor Patru Tărâmuri.

Dulce şi foarte dulce este apariţia Zânei Fondantelor (jucată de Keira Knightley), care conduce Tărâmul Dulciurilor, şi care poartă o rochie din organza metalizată, plasă şi mătase satinată de culoarea zahărului cristalizat.

Cele mai mult personaje din film poartă peruci spectaculoase, singura al cărei păr natural apare pe ecran fiind Clara (interpretată de actriţa Mackenzie Foy).

Filmul abundă şi în creaturi urâte, cel mai proeminent personaj de acest fel fiind Regele şoarecilor, o namilă formată din 60,000 de şoareci, ale cărei mişcări sunt inspirate din stilul de dans al lui Lil Buck adică Charles Riley, care i-a dat viaţă acestui personaj în balet.

Lumini speciale sunt de găsit la petrecerea găzduită de Drosselmeyer, un călător pasionat şi un om de ştiinţă amator în al cărui laborator descoperim un bec foarte special. Deşi întregul film abundă de lumină, soare, candelabre şi opulenţă, în laboratorul lui Drosselmeyer singura sursă de lumină este un simplu bec. Această imagine face referire la invenţia lui Thomas Edison din 1879, anul în care are loc acţiunea filmului, şi transmite ideea că Drosselmeyer, un excentric al vremii, este printre primii care deţine un bec recent inventat.

Mama Ginger(interpretată de Helen Mirren), poate cel mai bizar personaj al filmului, este inspirată dintr-un personaj de turtă dulce dintr-o piesă de balet. Producătorii au decis să o îmbrace pe această creatură înspăimântoare, alungată din celelalte tărâmuri şi care conduce o zonă în degringoladă, cu o fustă enormă, dintr-un cort de circ, care îi dă o notă comică, de marionetă. Imaginea de marionetă a fost creată şi prin efecte specială, Mama Ginger apărând ca o păpuşă înaltă de 12 metri.

Filmul este regizat de Lasse Hallström și Joe Johnston și produs de Mark Gordon și Larry Franco, după un scenariu semnat de Ashleigh Powell, inspirat din povestea originală a lui E.T.A. Hoffmann.

Articole similare

„Spărgătorul de Nuci și Cele Patru Tărâmuri” – o aventură fantastică pentru publicul de toate vârste...

„Spărgătorul de Nuci și Cele Patru Tărâmuri” – cea mai recentă producție marca Disney, care rulează ...